Liderii G7 au anunțat condițiile pentru recunoașterea legitimității noului guvern din Afganistan
Full Article 2 minutes read

Liderii G7 au anunțat condițiile pentru recunoașterea legitimității noului guvern din Afganistan

Liderii țărilor din G7 susțin că legitimitatea viitorului guvern al Afganistanului depinde de felul cum noii lideri își vor îndeplini obligațiile la nivel internațional. Prevederea a fost inclusă într-o declarație publicată la finalul reuniunii de urgență care s-a desfășurat în ajun, consacrată situației din Afganistan.

La ședință au participat și secretarul general al ONU, dar și cel al NATO. Oficialii au subliniat că Afganistanul nu trebuie să devină „un refugiu pentru terorism sau sursă de atacuri teroriste”.

„În colaborare cu partenerii, în special cu cei ai NATO, continuăm lupta hotărâtă și solidară cu terorismul, oriunde ar fi depistat acesta. Orice guvern viitor al Afganistanului trebuie să respecte obligațiile internaționale și obligațiile cu privire la protejarea față de terorism; să apere drepturile tuturor afganilor, în special ale femeilor, copiilor și minorităților etnice și religioase; să susțină supremația legii; să permită accesul umanitar în mod echidistant și necondiționat și să se opună eficient traficului de oameni și droguri”, au subliniat liderii străini.

Participanții la reuniune au remarcat că, în prezent,  una dintre priorități este asigurarea evacuării cetățenilor străini, dar și al afganilor care au colaborat cu alte state, precum și asigurarea ieșirii libere din Afganistan. De asemenea, oficialii au accentuat că vor evalua viitorul guvern de la Kabul în funcție de acțiuni și nu de declarații.

„Legitimitatea viitorului executiv depinde de abordarea pe care o aplică acum față de îndeplinirea obligațiilor internaționale și a obligațiilor cu privire la asigurarea stabilității în Afganistan”, se mai arată în declarație.

***

Pe 15 august, talibanii au anunțat că dețin controlul asupra întregului Afganistan și au intrat liber în Kabul. Președintele țării Ashraf Ghani a părăsit țara.

La momentul respectiv, în Kabul se aflau 6 moldoveni, membri ai unui echipaj de zbor. Pe 23 august, Ministerul de Externe al Republicii Moldova a anunțat că cetățenii țării noastre au fost evacuați în siguranță.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: