Un avion care zbura din India spre Rusia a dispărut deasupra Afganistanului
Full Article 2 minutes read

Un avion care zbura din India spre Rusia a dispărut deasupra Afganistanului

Un avion care zbura din India spre Moscova a dispărut deasupra Afganistanului, a anunțat Agenţia federală rusă de transport aerian. Șase persoane s-ar fi aflat la bord. 

Agenţia federală rusă de transport aerian a anunțat, pe 21 ianuarie, că aeronava Falcon 10 a dispărut de pe radar în spațiul aerian al Afganistanului, în apropierea graniței cu Tadjikistan, în seara zilei de 20 ianuarie. 

Potrivit datelor preliminare, la bord se aflau 6 persoane – patru membri ai echipajului și doi pasageri.

Aeronava Falcon 10 efectua un zbor de ambulanță charter pe ruta Gaya (India) – Tașkent (Uzbekistan) – Jukovskii (Rusia). 

Potrivit agenției, Falcon 10 a fost produsă de compania franceză Dassault Aviation în 1978. Avionul aparține Athletic Group LLC și unei persoane fizice.

Acum au loc acțiuni de căutare a avionului.

Poliția din nordul Afganistanului a primit un mesaj despre un accident de avion în provincia Badakhshan, a declarat duminică un reprezentant al poliției din provincie pentru Reuters, relatează BBC News. Potrivit acestuia, cazul a avut loc noaptea în regiunea muntoasă îndepărtată Badakhshan din nord-estul țării. BBC a mai scris, cu referire la presă, că avionul a deviat de pe cursă și s-a lovit de un munte în regiunea Zebak – aproximativ 30-40 kilometri de granița cu Tadjikistanul. Înainte de accident, pilotul ar fi raportat probleme tehnice. 

Potrivit TASS, care face referire la serviciile operative, la bord se aflau doi ruși. Totodată, potrivit sursei, cauza accidentului ar fi o defecțiune a două motoare.

UPDATE: Avionul rusesc Falcon 10, dispărut de pe radar în spațiul aerian afgan, a fost găsit. Anunțul a fost făcut de Agenţia federală rusă de transport aerian. Patru persoane au supraviețuit, din totalul celor 6 aflate la bord. Informații despre celelalte persoane deocamdată nu sunt.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: