LIVE Ședința Legislativului: Proiectul de lege care va reduce vulnerabilitatea energetică, pe masa deputaților
Full Article 2 minutes read

LIVE Ședința Legislativului: Proiectul de lege care va reduce vulnerabilitatea energetică, pe masa deputaților

Deputații se întrunesc astăzi, 21 iulie, cu începere de la ora 10:00, în ședință plenară. Ordinea de zi a ședinței cuprind 24 de proiecte de legi. Între acestea – proiectul de lege privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice sau modificări la măsurile de implementare a Programului de stat „Prima Casă”. Urmărește ședința Parlamentului în direct pe NM și fii informat din primă sursă despre cele mai importante decizii luate de aleșii poporului!

Agenda ședințelor include, pentru adoptare, și proiectul de lege privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice și modificări la măsurile de implementare a Programului de stat ”Prima Casă”. Va fi propusă spre adoptare și inițiativa legislativă privind acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru cetățenii moldoveni, care revin cu traiul în țara noastră.  Deputații urmează să examineze în lectura a doua proiectul legii zootehniei, proiectul de lege privind emisiile industriale, proiectul de lege privind drepturile de autor și drepturile conexe, modificări la Codul muncii, la Codul penal și la Codul funciar.

De asemenea, deputații vor examina, în prima lectură, proiectul Codului electoral al Republicii Moldova și proiectul de modificare a Legii cu privire la Avocatul Poporului. Tot în prima lectură, pe agenda Parlamentului este inclus proiectul de lege privind prevenirea pierderii și risipei alimentare, precum și modificări la Legea privind piața de capital și la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.

În aceeași perioadă, deputații vor mai audia raportul de activitate al Centrului Național Anticorupție în anul 2021 și raportul CEC pentru anul trecut privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Parlamentarii vor aproba și proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică al lui Octavian Calmîc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: