Insula Rhodos din Grecia, în flăcări: MAEIE face apel la moldoveni să evite călătoriile în zonă, iar cei de pe insulă să contacteze autoritățile
Full Article 2 minutes read

Insula Rhodos din Grecia, în flăcări: MAEIE face apel la moldoveni să evite călătoriile în zonă, iar cei de pe insulă să contacteze autoritățile

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că niciun cetățean al Republicii Moldova nu a avut de suferit urmare a incendiilor masive care au cuprins insula Rhodos din Grecia. Diplomația de la Chișinău face apel în acest sens către moldoveni să evite călătoriile în zona afectată, iar cei de insulă să ia legătura cu misiunea diplomatică a Moldovei în Republica Elenă.

„Niciun cetățean moldovean nu a fost afectat, nefiind până la această oră recepționate solicitări de asistență în adresa misiunii noastre diplomatice la Atena. În context, recomandăm cetățenilor moldoveni să evite deplasările în zonele afectate de incendii, iar cei care deja se află în acele zone, să ia legătura cu misiunea noastră diplomatică”, anunță MAEIE.

Diplomația de la Chișinău anunță că menține permanent contactul cu autoritățile locale, prin intermediul ambasadei țării noastre la Atena, fiind pregătită să acorde asistență consulară în funcție de solicitări.

Cetățenii moldoveni pot contacta la următoarele numere de telefon ale Ambasadei Republicii Moldova la Atena: +30 699 793 9458, +30 697 63 08 513  sau pe email: [email protected]. Totodată, moldovenii pot solicita ajutor și prin intermediul Centrului de Apel al MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau 022 23 20 02.

Menționăm că aproximativ 19 mii de persoane au fost evacuate de pe insula grecească Rhodos din cauza incendiilor de vegetație. Potrivit autorităților elene, persoanele evacuate au fost cazate în hoteluri, pe stadioane, în centre și clădiri școlare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: