MAEIE: O familie de moldoveni așteaptă să fie salvată din Gaza. Când vor fi repatriați cei 9 conaționali care au fugit din zona de război în Egipt
Full Article 2 minutes read

MAEIE: O familie de moldoveni așteaptă să fie salvată din Gaza. Când vor fi repatriați cei 9 conaționali care au fugit din zona de război în Egipt

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că doar o familie de moldoveni, aflată în Fâșia Gaza, așteaptă să fie evacuată din zona devastată de război. Între timp, cei nouă conaționali, evacuați în ajun prin punctul de trecere Rafah, se află în Egipt. Contactat de NM, purtătorul de cuvânt al MAEIE, Igor Zaharov, a precizat că modul în care aceștia vor fi repatriați în Moldova va fi comunicat ulterior.

România a anunțat, pe 11 noiembrie, că un avion al Ministerului Apărării de la București a fost trimis în Cairo, Egipt, pentru a-i aduce în țară pe cei 41 de români care au plecat din Fâșia Gaza. Contactat pentru un comentariu, reprezentantul MAEIE de la Chișinău, Igor Zaharov, a precizat că printre românii care urmează a fi evacuați astăzi din Egipt nu se numără și cetățeni ai Republicii Moldova.

„Nu, de această dată cetățenii noștri vor ajunge pe altă cale care va fi comunicată ulterior”, a declarat Igor Zaharov pentru NM.

Întrebat cum se simt cei nouă moldoveni, evacuați în ajun din Fâșia Gaza, Zaharov a precizat: „Ei sunt la Cairo. Sunt bine. Așteaptă în curând să revină acasă. Cu ei este colegul nostru din Egipt”.

În ceea ce privește moldovenii din Fâșia Gaza, Igor Zaharov a anunțat că o singură familie  trebuie să fie evacuată din zona de conflict. „Vom depune toate eforturile necesare ca acest lucru să se întâmple cât mai curând”, a mai precizat Zaharov.

***

Amintim că, pe 9 noiembrie, 36 de persoane originare din Republica Moldova, care au fost ajutate de autoritățile române să părăsească Fâșia Gaza, au ajuns la Chișinău. Acestea au fost întâmpinate inclusiv de către premierul Dorin Recean.

Autocarul a ajuns la Chișinău în jurul orei 13:00. Printre pasageri erau și bebeluși. Lars Johan Lönnback, șeful Misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM) a declarat pentru presă că persoanele ajutate să părăsească Gaza vor rămâne la Chișinău „pentru cel puțin două” zile, după care vor fi găzduite de prieteni și rude.

Ulterior, pe 10 noiembrie, MAEIE a anunțat că ați 9 cetățeni ai Republicii Moldova au fost evacuați din Fâșia Gaza, în dimineața zilei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: