MAEIE anunță dacă printre victimele cutremurului din Japonia sunt și moldoveni. În țara afectată de seism trăiesc 180 de cetățeni ai Moldovei
Full Article 2 minutes read

MAEIE anunță dacă printre victimele cutremurului din Japonia sunt și moldoveni. În țara afectată de seism trăiesc 180 de cetățeni ai Moldovei

Printre victimele cutremurului din Japonia din 1 ianuarie, soldat cu zeci de persoane decedate și rănite, potrivit unui bilanț provizoriu, nu se numără cetățeni ai Republicii Moldova. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Igor Zaharov. Potrivit sursei citate, în Japonia se află aproximativ 180  de cetățeni ai Republicii Moldova, marea majoritate fiind la Tokyo.

„Conform ultimelor date (ora 13:00, ora Moldovei) nu există răniți sau decedați printre cetățenii țării noastre. (…) A fost contactată o familie de cetățeni moldoveni care locuiesc mai aproape de epicentrul seismului (circa 100 km). Colegilor de la Ambasadă li s-a comunicat că ei nu au avut de suferit”, a declarat Igor Zaharov pentru NM.

Potrivit diplomației de la Chișinău, Ambasada Republicii Moldova la Tokyo este gata să acorde ajutor tuturor cetățenilor moldoveni, care vor avea nevoie. În acest scop a instituit o linie de urgență, la care cetățenii Republicii Moldova aflați în Japonia pot apela în caz de urgențe: +81 80 8850 7372.

Menționăm că cel puțin 55 de oameni au fost confirmați morți în Japonia, în timp ce alți peste 100 au fost răniți, după puternicul cutremur cu magnitudinea 7,6 din 1 ianuarie 2024. Acesta este un bilanț provizoriu, iar căutările continuă. Japonezii sunt într-o cursă contra cronometru pentru a-i scoate pe cei prinși sub dărâmături. Pe lângă construcțiile care s-au surpat, în jur de 200 de case dintr-un oraș au ars în incendiile care au izbucnit după seism, scrie Digi24.ro. Guvernul nipon a anunțat că a format o forță operativă de 10.000 de salvatori.

În cursul zilei, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și premierul Dorin Recean au transmis mesaje de condoleanțe premierului nipon Fumio Kishida. Șefa statului s-a arătat „profund întristată” de seismul care a afectat, în special, vestul Japoniei, menționând că gândurile sale sunt alături de „toți cei afectați”. Detalii – AICI.

„Suntem îndurerați”, a scris premierul Recean cu mențiunea că „cetățenii Republicii Moldova sunt alături de cetățenii niponi în aceste vremuri dificile”. „Gândurile noastre sunt cu națiunea dumneavoastră, domnule prim-ministru Kishida”, se mai arată în mesajul transmis de Dorin Recean. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: