Ministerul Apărării de la București anunță că „elemente ale unei posibile drone” au căzut pe teritoriul României. Reacția lui Ciolacu
Full Article 3 minutes read

Ministerul Apărării de la București anunță că „elemente ale unei posibile drone” au căzut pe teritoriul României. Reacția lui Ciolacu

Fragmente ce par a proveni de la o dronă au fost depistate pe Insula Mare a Brăilei, județul Brăila, România. Informația a fost confirmată pe 29 martie de Ministerul Apărării de la București, după ce presa a raportat că o dronă militară rusească a căzut în apropiere de orașul Brăila. Într-o reacție, premierul Marcel Ciolacu a declarat că, deocamdată, nu există informații despre victime.

În seara de 28 martie, presa locală a raportat că o dronă militară s-ar fi prăbuşit pe un câmp la doar 12 km distanţă de municipiul Brăila. Incidentul a fost însoţit de o bubuitură puternică. Imagini video care surprind momentul au fost publicate pe online.


Potrivit Antena 3 CNN, drona căzută este de provenienţă rusească şi ar fi fost trimisă spre porturile ucrainene de la Dunăre. Cel mai probabil i s-a defectat sistemul de direcţionare prin GPS.

Ministerul Apărării din România a anunțat în dimineața de 29 martie, într-un comunicat, că „elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei”.

În seara zilei de 28 martie 2024, au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei. Ministerul Apărării Naționale, împreună cu structuri specializate din cadrul Sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, desfășoară vineri, 29 martie 2024, cercetarea incidentului, conform procedurilor operaționale specifice”, se arată în comunicat, potrivit G4media.ro.

Premierul Marcel Ciolacu a comentat căderea presupusei drone pe teritoriul României în cadrul unui eveniment public. „Acum câteva minute am vorbit cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul. Se desfășoară o anchetă. Nu este prima. Mi-aș dori să fie ultima. Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de probleme. Sperăm să fie, repet, cât mai mici, sau să evităm cât mai mult aceste evenimente”, a declarat premierul.

Întrebat dacă verificările făcute până acum indică ce provenienţă are această dronă şi dacă ar fi una rusească, premierul a răspuns: „Haideţi să aşteptăm ancheta. Dacă ne uităm la crater nu a avut explozie, de aceea nu putea să producă daune, chiar dacă ar fi căzut în altă zonă”.

Insula Mare a Brăilei se află în proximitatea graniței cu Ucraina, care se confruntă cu invazia rusă, în zona portului Reni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: