Ministrul Dan Perciun a dat start „Săptămânii educației”. Reprezentanții Microsoft și Google, așteptați la Chișinău
Full Article 3 minutes read

Ministrul Dan Perciun a dat start „Săptămânii educației”. Reprezentanții Microsoft și Google, așteptați la Chișinău

În premieră, în Republica Moldova a fost dat start „Săptămânii educației”. Evenimentul se va desfășura în perioada 22-28 aprilie, sub genericul „Moldova pentru Educație”. Potrivit ministrului Dan Perciun, acțiunea își propune să evidențieze importanța educației și să consolideze societatea în jurul dezvoltării acestui domeniu. Profesorii, părinții, elevii și întreaga societate sunt invitați să se alăture discuțiilor publice. La eveniment sunt așteptați, inclusiv, reprezentanții companiilor Microsoft și Google. „Vom discuta despre inteligența artificială”, a declarat ministrul Dan Perciun, pe 22 aprilie.

Ministrul Educației a prezentat luni, 22 aprilie, agenda evenimentului și principalele subiecte de discuții. Dan Perciune declară că, timp de o săptămână, vor fi aduse în discuții principalele provocări din sistemul educațional. Vor fi discutate, de asemenea, soluții pentru acestea.

„Oferim posibilitatea pentru toată lumea să participe la discuțiile publice”, a declarat ministrul.

Oficialul susține că subiectul central al discuțiilor îl va constitui rețeaua de școli model, care va include 35 de instituții de învățământ în fiecare dintre care se vor face investiții de până la 2 milioane de euro.  În acest context, în cadrul săptămânii educației, pe data de 25 aprilie, urmează a fi lansat Parteneriatul Național „Moldova pentru Educație”, o inițiativă a MEC, sub patronajul președinției Republicii Moldova, Maia Sandu. Inițiativa își propune să mobilizeze întreaga societate, inclusiv mediul de afaceri, pentru a susține creșterea calității educației în țara noastră.

„În cadrul acestui efort am reușit să convingem mai multe companii care vor sprijini mai multe școli model, pentru a pune umărul la consolidarea acestei rețele. Avem peste 10 companii care ne sunt alături în această campanie”, a menționat Dan Perciun.

La fel, în cadrul săptămânii educației urmează a fi lansat conceptul de dezvoltare curriculară până în 2027.

„Tot în această săptămâna, vom discuta cu părinții despre ce înseamnă parenting, care sunt principalele probleme cu care se confruntă adolescenții și cum părinții pot răspunde acestor provocări. Discutăm și despre educația prin joc și multe alte subiecte interesante pentru toți. Vom avea o zi dedicată Consiliului Elevilor, în care îi instruim și încurajăm să participe mai mult în viața școlii și a comunității”, a mai declarat ministrul

Săptămâna Educației în Moldova este susținută de Banca Mondială, USAID, UNICEF, UNDP, UNFPA, Uniunea Europeană, Ambasada Statelor Unite ale Americii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: