Minorul care a murit electrocutat pe un șantier din Chișinău lucra ilegal? Avocatul Copilului s-a autosesizat
Full Article 3 minutes read

Minorul care a murit electrocutat pe un șantier din Chișinău lucra ilegal? Avocatul Copilului s-a autosesizat

Cazul băiatului de 17 ani, care a decedat pe un șanțier de construcție din capitală după ce s-a electrocutat în timp ce efectua lucrări, a ajuns în atenția Avocatului Poporului pentru drepturile copilului Maia Bănărescu. Ombudsmanul a declarat că folosirea minorilor pentru munci periculoase este interzisă prin lege, prin urmare primul aspect care va fi investigat sunt circumstanțele în care tânărul activa în cadrul companiei de construcție.

Pe 7 iulie, oficiul Avocatului Poporului a anuțat că Maia Bănărescu s-a autosesizat în privința minorului care a murit electrocutat pe un șantier de construcție din centrul Chișinăului.

Astfel, Ombudsmanul a atras atenția asupra faptului că Convenția ONU cu privire la drepturile copilului prevede că statele părți recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice și exercitării unei munci ce comportă riscuri sau îi împiedică educația sau îi dăunează sănătății sau dezvoltării sale fizice, mintale, spirituale, morale sau sociale. Stabilirea unei vârste minime de angajare, a menționat Bănărescu, este printre măsurile ce trebuie să fie prevăzute în legislație astfel încât să se asigure că copiii sunt pe deplin protejați și au acces la mecanismele legale de despăgubire.

Totodată, Avocatul Poporului a precizat că Codul Muncii al Republicii Moldova interzice utilizarea muncii persoanelor în vârstă de până la 18 ani la lucrările cu condiții de muncă grele, vătămătoare și/sau periculoase, la lucrări subterane, precum și la lucrări care pot să aducă prejudicii sănătății sau integrității morale a minorilor.

„Primul aspect ce urmează să fie investigat în cazul dat, sunt circumstanțele în care minorul activa în cadrul companiei de construcție, contextul în care s-a produs incidentul soldat cu decesul copilului și alte aspecte importante, care necesită a fi examinate. Lupta împotriva fenomenului de exploatarea a copiilor prin muncă trebuie să fie scopul tuturor actorilor implicați în sistem. Accentul trebuie pus pe informarea atât a copiilor, cât și a părinților și angajatorilor referitor la gradul de conștientizare a efectelor negative ale muncii copilului”, a spus aceasta.

Maia Bănărescu a menționat că toți actorii implicați în sistemul de prevenire și protecție a copiilor trebuie să aibă în vizor implicarea acestora în muncă, în special în sezonul estival, pentru a monitoriza atragerea minorilor în munci interzise lor și a interveni în cazurile respective.

***

Amintim că, pe 4iulie, un tânăr de 17 ani a fost găsit fără suflare pe teritoriul unui șantier de construcție din capitală. Preliminar, s-a stabilit că victima a decedat după ce s-a electrocutat în timp ce efectua niște lucrări.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: