Panouri fotovoltaice pentru 5 spitale din Moldova: Investiții de €500 mii din partea UE, prin intermediul PNUD
Full Article 2 minutes read

Panouri fotovoltaice pentru 5 spitale din Moldova: Investiții de €500 mii din partea UE, prin intermediul PNUD

Cinci spitale din Republica Moldova au beneficiat de panouri fotovoltaice, cu ajutorul Uniunii Europene şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), scrie Moldpres. Panourile au capacitatea totală de 600 kW, iar UE prin intermediul PNUD investește 500 de mii de euro pentru instalarea acestora. 

Potrivit sursei, UE investește 500 de mii de euro prin intermediul PNUD pentru instalarea panourilor fotovoltaice cu capacitatea totală de 600 kW pe acoperișurile a cinci spitale din raioanele Florești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași.

Panourile fotovoltaice sunt instalate în cadrul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. Se menționează că instalarea panourilor vine drept răspuns la criza energetică prin care trece țara noastră și costurile mari suportate de instituțiile medicale.

La Nisporeni au fost instalate 242 de panouri fotovoltaice, cu o capacitate de 140 kW. Directoarea Spitalului raional Nisporeni Nadejda Ulinici a declarat că panourile vor contribui la reducerea cheltuielilor la factura energetică.

Tot utilajul medical din instituția noastră este pe bază de curent electric. Odată cu venirea sezonului rece, noi vom avea un beneficiu, deoarece apa este încălzită tot pe bază de curent electric”, a comunicat șefia spitalului.

Potrivit aceleiași surse, cu un buget de 13 milioane de euro alocat de Uniunea Europeană, programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD, a sprijinit crearea platformei compensatii.gov.md. Se menționează că programul contribuie la reducerea vulnerabilității energetice prin instalarea panourilor fotovoltaice în gospodării casnice și spitale, precum și schimbarea sistemelor de încălzire centralizată în mai multe edificii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: