Pedeapsa pe care a primit-o un fost magistrat: a cerut $15 mii de la un om de afaceri pentru a influența decizii judecătorești
Full Article 3 minutes read

Pedeapsa pe care a primit-o un fost magistrat: a cerut $15 mii de la un om de afaceri pentru a influența decizii judecătorești

O fostă judecătoare a fost recunoscută vinovată de trafic de influență, după ce a pretins 15 000 de dolari de la conducătorul unei companii pentru a influența pronunțarea unor decizii favorabile acestuia într-o cauză civilă și un dosar penal. Ex-magistrata a acționat în complicitate cu un intermediar, care a fost găsit vinovat de aceeași infracțiune. Astfel, inculpații au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare pe un termen de 4 ani. Informațiile au fost confirmate de Procuratura Anticorupție (PA) într-un comunicat din 15 martie.

Cauza penală a fost pornită în martie 2021 de procurorii anticorupție, în baza sesizării din oficiu.

Potrivit PA, ex-judecătorul ar fi pretins 15 000 dolari de la conducătorul unui agent economic pentru a influența colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil. Acesta a fost reținut în momentul primirii celei de-a doua tranșe din suma inițial pretinsă, în total fiind primite 11 000 dolari.

Într-un alt episod, susținând că are influență asupra procurorilor, ex-magistratul a pretins de la conducătorul aceleiași companii 1 000 dolari pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal care ar avantaja interesele respectivului agent economic. Magistrata a fost reținută în flagrant împreună cu cel care i-a oferit banii. Ambii au fost puși sub învinuite pentru două episoade de trafic de influență.

Urmărirea penală a durat 2,5 luni, iar judecarea cauzei a durat mai bine de 2 ani, inculpații nerecunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate.

Astfel, pe 14 martie, Judecătoria Hâncești, sediul Ialoveni a recunoscut vinovați inculpații de comiterea infracțiunii de trafic de influență. Fosta judecătoare a fost condamnată la 5 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de 4 ani. Totodată, au fost confiscați în contul statului de la condamnată suma de 10 000 dolari, ca bani rezultați din infracțiune și a fost privată de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani din momentul executării pedepsei principale.

Cel de-al doilea inculpat a fost, de asemenea, condamnat la 5 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare pe un termen de 4 ani. Acesta a fost privat și de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 5 ani din momentul executării pedepsei principale.

Totodată, corpurile delicte, mijloacele bănești în mărime de 1 000 dolari SUA, au fost trecute în contul statului.

Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: