Profesoara care a promovat un mesaj antisemit la ore a fost eliberată din funcție. Ministerul Educației: A depus benevol cererea de demisie
Full Article 2 minutes read

Profesoara care a promovat un mesaj antisemit la ore a fost eliberată din funcție. Ministerul Educației: A depus benevol cererea de demisie

Profesoara din Chișinău care a promovat un mesaj antisemit la una din orele de Educație pentru societate a fost eliberată din funcție. În cadrul unei conferințe de presă din 7 noiembrie, secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, a precizat că profesoara a depus cerere de demisie benevol.

Ministerul Educației și Cercetării informează despre eliberarea din funcție a profesoarei respective. Reiterăm în acest context îndemnul față de profesori de a promova pacea, toleranța, incluziunea și respectul pentru demnitatea umană. Menționăm că doamna profesoară benevol a depus cererea de demisie, conștientizând gravitatea acțiunilor comise de către dumneaei”, a spus Valentina Olaru.

***

Amintim că, pe 29 octombrie, Agora a publicat un editorial în care a fost făcut public un caz de exprimare a mesajelor antisemite într-un liceu din Chișinău. Potrivit materialului, în timpul unei lecții cu clasa a X-a, profesoara de Educație pentru societate din respectiva instituție de învățământ le-a spus elevilor că „Hitler a început un lucru bun, dar nu l-a dus până la capăt – să extermine toți evreii”. Două zile mai târziu, pe 31 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că s-a autosesizat pe caz și că a solicitat administrației liceului întrunirea Consiliului de Etică și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare (Detalii – AICI).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: