Roman Protasevici, ex-redactor NEXTA, s-a căsătorit. Dar nu cu iubita condamnată la închisoare
Full Article 3 minutes read

Roman Protasevici, ex-redactor NEXTA, s-a căsătorit. Dar nu cu iubita condamnată la închisoare

Jurnalistul Roman Protasevici s-a căsătorit. Însă nu cu rusoaica Sofia Sapega, împreună cu care a ajuns la Minsk după ce avionul în care se aflau a fost obligat să aterizeze de urgență. Pe canalul său de Telegram, Protasevici a scris că a decis să se despartă de fosta sa iubită chiar în timp ce se afla cu aceasta în avion.

Protasevici nu a dezvăluit detalii despre soția sa. Cea mai mare parte din postare a consacrat-o relației cu Sofia Sapega. Mesajul a fost publicat la scurt timp după ce tânăra de 24 de ani a fost condamnată, în Belarus, la 6 ani de închisoare.

Roman Protasevici, ex-redactor NEXTA, s-a căsătorit. Dar nu cu iubita condamnată la închisoare

t.me/sprava_by

Am fost neplăcut surprins de sentință, de cei 6 ani de închisoare. Însă dacă ținem cont de faptul că risca până la 20 de ani…”, a menționat acesta.

Jurnalistul a subliniat că Sapega nu a fost judecată pentru că a fost în trecut iubita sa, ci pentru că a administrat canalul de Telegram „Cartea neagră a Belarusului”, unde erau publicate date personale despre autoritățile belaruse și forțele de ordine. El a precizat că o cunoaște din 2020 și că au locuit împreună, însă niciunul dintre ei nu s-a implicat în munca celuilalt. În mai 2021, au decis să plece în vacanță.

Dar nu doar pentru odihnă, ci și ca să facem o ultimă tentativă de a ne salva relația, întrucât era foarte dificilă și emotivă. În concediu lucrurile nu s-au schimbat, de aceea am luat decizia să ne despărțim la întoarcerea în Vilnius”, a mai scris acesta.

Protasevici susține că în momentul aterizării la Minsk, și-a pus telefonul și notebookul în rucsacul tinerei pentru că spera că aceasta nu este suspectă. Ajuns la secția de miliție, a aflat despre reținerea ei.

Roman Protasevici, ex-redactor NEXTA, s-a căsătorit. Dar nu cu iubita condamnată la închisoare

Reuters

Amintim că, pe 23 mai 2021, un avion al companiei Ryanair a fost forțat să aterize de urgență la Minsk. Acesta efectua cursa Atena-Vilnius, iar la bord se aflau Roman Protasevici și Sofia Sapega.

În prezent, acesta are voie să iasă din casă doar ca să meargă la serviciu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: