NATO a oferit armatei din Moldova echipamente în valoare de €700 mii FOTO
Full Article 2 minutes read

NATO a oferit armatei din Moldova echipamente în valoare de €700 mii FOTO

Armata Moldovei a primit 4 000 de truse medicale individuale, 12 000 de garouri și 60 de truse medicale colective din partea Alianței Nord-Atlantice. Echipamentele medicale valorează 700.000 de mii de euro și vor ajunge în unitățile militare.

Reprezentanții Ministerului Apărării au declarat, pe 25 aprilie, că Armata Națională a primit un lot de echipamente medicale. Acesta a fost oferit Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Pachetului de Consolidare a Capacității de Apărare (DCBI).

Asistența conține 4 000 de truse medicale individuale, 12 000 de garouri și 60 de truse medicale colective. Acestea, potrivit Ministerului, vor fi repartizate în unitățile militare.

„Această asistență, pe lângă multe altele, este un exemplu elocvent al cooperării eficiente dintre Republica Moldova și Alianța Nord Atlantică în cei 30 de ani de la semnarea Programului Parteneriat pentru Pace, care se realizează prin diverse programe și inițiative implementate în țara noastră, în beneficiul cetățenilor”, a declarat ministrul Apărării Anatolie Nosatîi.

Directorul Direcției cooperare în domeniul apărării și securității a Diviziunii operațiuni, Cartierul general NATO, Piers Cazalet, a spus că „cooperarea practică dintre Alianță și Moldova este încadrată în Pachetul de Consolidare a Capacității de Apărare, care a fost lansat în 2015 și consolidat anul trecut”. „În cadrul acestuia, putem coopera împreună în aproape 20 de domenii diferite, variind de la subiecte cum ar fi logistica și instruirea, până la comunicarea strategică sau securitatea cibernetică”, a spus oficialul de la NATO.

Potrivit Ministerului Apărării, asistența livrată pe 25 aprilie Armatei Naționale valorează 700.000 de mii de euro.

NATO a oferit armatei din Moldova echipamente în valoare de €700 mii FOTO

Facebook/Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: