Geoană, despre parteneriatul NATO-Moldova: În anii ce vin va fi și mai profund, și mai autentic
Full Article 3 minutes read

Geoană, despre parteneriatul NATO-Moldova: În anii ce vin va fi și mai profund, și mai autentic

NATO respectă pe deplin neutralitatea constituțională a Republicii Moldova, dar asta nu împiedică dezvoltarea parteneriatului dintre NATO și Republica Moldova. Declarația a fost făcută de secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la semnarea de către Moldova a documentului-cadru al Programului NATO „Parteneriatul pentru Pace”. Potrivit lui Geoană, în următorii ani parteneriatul dintre NATO și Republica Moldova va fi „și mai profund, și mai autentic”. 

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat că „în urmă cu 30 de ani, Republica Moldova a aderat la „Parteneriatul pentru Pace” al NATO” și „de atunci parteneriatul nostru a devenit mai strâns și mai profund”.

Republica Moldova a desfășurat trupe ca parte a misiunii noastre de menținere a păcii în Kosovo, ajutând la menținerea păcii și securității în Balcanii de Vest. Am lucrat împreună pentru a îmbunătăți capacitatea de apărare a Republicii Moldova, reziliența și capacitatea de a face față eficient dezastrelor naturale sau celor provocate de om. NATO a contribuit la îmbunătățirea apărării cibernetice a Republicii Moldova, lucrând cu Universitatea Tehnică a Republicii și cu o echipă de răspuns cibernetic din cadrul forțelor armate moldovenești. Ajutăm la îmbunătățirea bunei guvernări în sectorul forțelor armate și al apărării din Republica Moldova. NATO a furnizat echipamente medicale, care au ajutat Republica Moldova să înfrunte furtuna pandemiei și am ajutat Republica Moldova să distrugă pesticidele dăunătoare și stocurile periculoase de mine antipersonal, surplusuri de muniție și combustibil pentru rachetă. Anul trecut, în lumina de război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, aliații din NATO au convenit asupra unui pachet substanțial de sprijin suplimentar pentru a ajuta la consolidarea apărării cibernetice, a comunicațiilor strategice și a pregătirii și logisticii Republicii Moldova. Iar la summitul nostru, de la Vilnius – din iulie anul trecut, liderii NATO au convenit să continue să intensifice sprijinul practic și politic pentru Republica Moldova”, a comunicat Geoană.

El a mai spus că „toți aliații susțin integrarea europeană a Republicii Moldova”, totodată „NATO respectă pe deplin neutralitatea constituțională a Republicii Moldova, dar asta nu împiedică dezvoltarea parteneriatului dintre NATO și Republica Moldova”.

După 30 de ani, parteneriatul nostru continuă să fie din ce în ce mai solid. (…) Sunt convins că anii ce vin ne vor aduce un parteneriat și mai profund, și mai autentic”, a conchis secretarul general adjunct al NATO.

Relațiile cu NATO au fost stabilite în 1992, când Moldova a aderat la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic. Acest forum de dialog a fost succedat în 1997 de Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, care reunește toate țările Aliate și partenere din zona euro-atlantică. La 16 martie 1994, Republica Moldova a devenit a doua fostă republică sovietică, după Ucraina, care a aderat la programul NATO „Parteneriat pentru Pace”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: