Scandalul clătitelor continuă. Arina Spătaru spune că ALDE nu a colectat 325 000 de lei din comercializarea deserturilor
Full Article 3 minutes read

Scandalul clătitelor continuă. Arina Spătaru spune că ALDE nu a colectat 325 000 de lei din comercializarea deserturilor

Cele 325 000 de lei adunate de Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), în cadrul unei recente colectări de fonduri pentru susținerea partidului, nu provin din vânzări de clătite, după cum s-a vehiculat în presă. Precizarea a fost făcută pentru NM de lidera formațiunii Arina Spătaru, care a pregătit clătitele în cadrul fundraising-ului. Politiciana a declarat că clătitele nu au fost comercializate, ci servite participanților la eveniment.

Vehicularea faptului că ALDE a vândut clătite în valoare de 352 de mii de lei este interpretare distorsionată, generată pe rețelele de socializare și în studiouri TV, fără nici o legătură cu realitatea. Gătirea clătitelor de către conducerea ALDE, în cadrul seratei ALDE, a fost un gest de recunoștință și de prietenie față de invitați, nu un act comercial”, a declarat Arina Spătaru.

Totodată, NM a întrebat-o pe politiciană cum comentează declarațiile vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC) Pavel Postică, conform cărora, ALDE ar putea fi sancționat, dacă nu va înregistra banii colectați la fundraising. Spătaru a declarat că donatorii, toți membri ALDE, au îndeplinit „toate formalitățile prevăzute de legislația în vigoare”.

La finalul evenimentului, donațiile către partid au fost consemnate, cu ajutorul unor certificate, unde fiecare participant și-a asumat o anumită sumă cu care va finanța partidul. Între timp, donatorii au îndeplinit la sediul partidului toate formalitățile prevăzute de legislația în vigoare”, a precizat aceasta.

***

Precizăm că, pe 8 septembrie, conducerea ALDE a organizat o colectare de bani pentru suținerea activității propriului partid. În cadrul evenimentului au fost colectate 352 000 lei, bani donați de membrii formațiunii. Potrivit ALDE, resursele financiare urmează să fie investite în dezvoltarea „proiectelor de interes public”. În cadrul evenimentului, președinta ALDE Arina Spătaru și secretarul general al formațiunii Adrian Culai au gătit clătite, pe care le-au servit participanților la fundraising.

Ulterior, unele surse mass-media au difuzat informații precum că cele 325 000 de lei ar fi fost obținute din „vânzările de clătite” care au fost gătite în timpul fundraising-ului.

În context, menționăm că vicepreședintele CEC Pavel Postică a comentat, la o emisiune online, colectarea de fonduri, organizată de ALDE. Acesta a declarat că partidul ar putea fi sancționat dacă nu va înregistra banii obținuți, cum prevede legea. Postică a evitat să spună direct dacă colectările de fonduri politice sunt legale, precizând doar că asemenea precedente au mai avut loc în Moldova, însă atunci sumele adunate erau „mici” în comparație cu cea obținută de ALDE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: