Scriitorul român Mircea Cărtărescu, întrebat cum va influența inteligența artificială literatura: „Suntem într-un pericol uriaș”
Full Article 3 minutes read

Scriitorul român Mircea Cărtărescu, întrebat cum va influența inteligența artificială literatura: „Suntem într-un pericol uriaș”

„Creativitatea și inteligența umană sunt într-un uriaș pericol”, susține scriitorul român Mircea Cărtărescu. Declarația a fost făcută de reputatul scriitor pe 14 februarie, la Chișinău, după ce a fost întrebată, de una dintre cititoarele sale, cum va influența inteligența artificială literatura.

„Foarte tare întrebare. Știți că trăim în vremuri absolut înspăimântătoare. Puțini oameni au prins astfel de vremuri – cu amenințări de războaie. Războia aici, la graniță, lângă noi. Este o situație teribilă pentru estul Europei, având un astfel de prieten la frontieră. Avem amenințări și din alte părți. Am avut pandemie. (…) Avem tot felul de semne de felul acesta care ne fac să ne întrebăm dacă mai avem, cumva, vreun viitor ca specie, ca viață pe pământ, etc. Există arsenaluri nucleare peste tot în lume. Cât va mai rezista specia noastră cu o asemenea propensiune nu doar către bine și creativitate, ci și către rău? (…) Inteligența artificială este încă o astfel de provocare, după părerea mea”, i-a răspuns scriitorul român tinerii.

Mircea Cărtărescu susține că inteligența artificială este „o provocare extraordinară la adresa ființei omenești și a spiritului uman”. Mai mult, spune scriitorul român, „aproape toate domeniile sunt în acest moment invadate de inteligența artificială” – „oriunde te uiți, oriunde te miști”, a continuat Cărtărescu.

„În ce moment vom fi la mâna lor, asta este întrebarea. Va veni un astfel de moment. Este o mare amenințare. Nu este vorba că scrie romane sau poezii. Aceste provocări sunt foarte serioase. Iar în literatură, a venit deja chat-ul acela care scrie și articole oarecum ok, și povestiri, și poezii și tot ce vreți. Creativitatea umană și inteligența umană, după părerea mea, sunt într-un uriaș pericol în acest moment. Aș vrea să nu fie așa”, a conchis scriitorul Mircea Cărtărescu.


Amintim că Mircea Cărtărescu a venit la Chișinău pe 14 februarie, de Ziua Națională a Lecturii. Reputatul scriitor a fost decorat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ,,Ordinul de Onoare” „în semn de înaltă apreciere a activității de creație, pentru merite excepționale în afirmarea literaturii române în lume, precum și pentru contribuție substanțială la dezvoltarea și promovarea dialogului cultural dintre Republica Moldova și România”. Decretul a fost semnat și înmânat de Sandu pe 14 februarie.

În prima sa vizită în Moldova, Mircea Cărtărescu a avut o serie de întâlniri pentru promovarea lecturii, inclusiv o întâlnire cu cititorii.

Menționăm că Mircea Cărtărescu este unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Este unul dintre numele frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România. La 11 octombrie 2018 i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: