„Sper că, de această dată, Procuratura să meargă până la capăt”. Litvinenco a comentat ridicarea imunității lui Șor
Full Article 2 minutes read

„Sper că, de această dată, Procuratura să meargă până la capăt”. Litvinenco a comentat ridicarea imunității lui Șor

Ministrul Justiției a comentat decizia Parlamentului de a da curs celor 9 cereri ale Procuraturii Generale, privind ridicarea imunității parlamentare în cazul deputatului Ilan Șor, vizat în dosarul „frauda bancară”. Sergiu Litvinenco și-a exprimat speranța că va exista o finalitate în acest dosar și a dat asigurări că guvernarea nu va „zădărnici mersul anchetei”.

Litvinenco consideră că decizia Parlamentului de a da curs celor 9 cereri ale procurorului general interimar, privind ridicarea imunității parlamentare a deputatului Ilan Șor, este o decizie corectă.

„Imunitatea nu este scut care să lege mâinile justiției. Sper ca, de această dată, procuratura să meargă până la capăt, să existe o finalitate, indiferent care ar fi aceasta – dacă se constată vinovăția, cetățeanul trebuie condamnat, obligat la ispășirea pedepsei, iar averile confiscate; dacă este invers – să fie eliberat”, a menționat ministrul Justiției.

De asemenea, Sergiu Litvinenco a dat asigurări că nu se va interveni în desfășurarea anchetei.

„Cel puțin din partea majorității parlamentare nu există și nu va exista nicio intenție de a zădărnici mersul anchetei. Și lucrul acesta este valabil pentru absolut toți, indiferent de statut, apartenență politică, se autodeclară sau nu ca „disident politic”. Tot ce contează este dacă persoana a încălcat sau nu a încălcat legea și/sau s-a pricopsit sau nu din banul public, adică al cetățeanului. Pentru că așa este corect să se întâmple într-un stat de drept, pe care vrem să-l construim”, a conchis ministrul.

Pe 23 decembrie, deputații l-au lipsit de imunitate pe fugarul Ilan Șor. Procurorul general interimar Dumitru Robu a depus demersuri în parlament în care a cerut ridicarea imunității lui Șor pe 9 capete de acuzare. Sunt vizate diferite dosare penale și acuzații, inclusiv cele ce țin de furtul miliardului, concesionarea aeroportului și informația falsă cu privire la declarația de avere și interese personale. Cum s-au întâmplat toate acestea — aflați din articolul «9 иммунитетов Илана Шора» («9 imunități ale lui Ilan Șor»).

Procurorul Robu a dat asigurări de la tribuna parlamentului că Șor va fi extrădat neapărat în Moldova, ca să răspundă de crimele săvârșite.

Fracțiunea Partidului «Șor» a boicotat această ședință, numind-o «un spectacol televizat de doi bani». Iar Șor a acuzat și de data aceasta PAS de uzurparea puterii.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: