Televiziunile și radiourile, obligate să transmită programe locale în limba română în proporție de cel puțin 80%
Full Article 2 minutes read

Televiziunile și radiourile, obligate să transmită programe locale în limba română în proporție de cel puțin 80%

Parlamentarii au votat pentru modificarea codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova. În acest fel, televiziunile și radiourile vor fi obligate să transmită programe locale în limba română în proporție de cel puțin 80% din totalul programelor realizate.

Proiectul de modificare a Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova a fost votat în a doua lectură, de 54 de deputați.

Printre prevederile documentului figurează majorarea orelor de maximă audiență pentru serviciile de televiziune. Potrivit autorilor, această modificare va contribui la respectarea cu strictețe a ponderii programelor locale și, totodată, la realizarea unei grile de programe atractive pentru public.

De asemenea, furnizorii de servicii media ar putea fi obligați să transmită programe audiovizuale locale în limba română în proporție de cel puțin 80 la sută din totalul programelor realizate.

Excepție vor face doar furnizorii media ale căror servicii media audiovizuale sunt destinate minorităților etnice din unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară și care au obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporție de cel puţin 25% în limba română, precum şi programe audiovizuale de producție proprie în limba minorității respective.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Ulterior, în termen de șase luni, Consiliul Audiovizualului va pune în concordanță actele normative și va asigura examinarea și aprobarea actelor administrative necesare pentru punerea în aplicare a prezentei legi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: