Transport gratuit pentru elevii care merg la școli din afara localității, la distanțe de peste 2 km
Full Article 2 minutes read

Transport gratuit pentru elevii care merg la școli din afara localității, la distanțe de peste 2 km

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat noi măsuri cu privire la transportarea elevilor la instituțiile de învățământ. Potrivit Ministerului, copiii care învață la o școală din afara localității unde trăiesc și care se află la o distanță mai mare de 2 km vor avea transport gratuit. Iar cadrele didactice care îi vor însoți vor beneficia de un adaos la salariu. 

Cabinetul de miniștri a aprobat pe 13 martie noi prevederi cu privire la transportarea elevilor la instituțiile de învățământ.

Potrivit Ministerului, copiii care vor merge la o altă școală decât cea din localitatea de domiciliu și care se află la o distanță mai mare de 2 km vor avea asigurat transport gratuit.

Totodată, cadrele didactice care vor însoți elevii pe durata deplasării la instituțiile de învățământ cu unități de transport școlar vor beneficia de un spor cu caracter specific.

Ministrul Dan Perciun a declarat că „sunt părinți care-și doresc o școală mai bună pentru copiii lor, dar nu pot beneficia de transportul gratuit care trece prin localitatea lor, deoarece prevederile care au fost până acum spun că dacă există o instituție de învățământ în acea localitate nimeni nu poate beneficia de transportare gratuită”.

„Considerăm că acest lucru îngrădește dreptul copiilor de a accesa servicii mai bune de educație”, a menționat Perciun.

O altă modificare vizează posibilitatea contractării de către fiecare instituție de învățământ a unităților de transport din rândul agenților transportatori licențiați în domeniu.

„De asemenea, pentru transportarea elevilor pot fi utilizate autobuze și microbuze aflate în proprietatea instituției de învățământ, nu doar a celor aflate în gestiunea organelor locale de specialitate în domeniul învățământului sau a autorității administrației publice locale”, au precizat reprezentanții Ministerului.

În prezent, în 451 de instituții de învățământ din țară sunt transportați copii din 1 112 localități. Dintre aceștia, peste 700 sunt transportați la grădinițe, circa 20.000 – la gimnaziu și peste 3.000 – la liceu. Transportarea elevilor este asigurată de 412 autobuze școlare și 89 de unități de transport folosite prin contract cu agenți transportatori.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: