Un nou împrumut. Moldova va contracta €20 milioane pentru a construi cămine și case de bătrâni
Full Article 3 minutes read

Un nou împrumut. Moldova va contracta €20 milioane pentru a construi cămine și case de bătrâni

Proiectul de construcție a locuințelor sociale, Faza III, va fi implementat în baza unui împrumut în valoare de 20 miliioane de euro de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Totodată, BDCE va oferi un grant de 1 milion de euro din Fondul Verde de Investiții Sociale, iar un grant de 6 milioane de euro vor fi oferiți de la Fondul E5P pentru măsurile de eficiență energetică, cu un cost total al proiectului de 34 milioane de euro

În baza proiectului vor fi construite 455 locuințe sociale în 12 localități ale Republicii Moldova, care vor asigura cca 1600 beneficiari, renovarea/modernizarea căminelor studențești în 4 localități, care ar asigura cca 750 beneficiari și construcția caselor pentru bătrâni în 16 localități, care ar asigura cca 750 de beneficiari.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a susținut inițierea unei etape noi de realizare a proiectului, prevede asigurarea cu locuințe sociale pentru diverse categorii eligibile, construirea și reabilitarea caselor pentru bătrâni și căminele studențești, cu înlocuirea întregii anvelope a clădirilor, astfel, ca să fie reduse din costurile la încălzire, aplicând conceptul de eficiență energetică pentru clădiri.

Un aspect cheie îl reprezintă colaborarea cu autoritățile publice locale în vederea gestionării corecte a locuințelor și evidența centralizată atât a locuințelor construite, cât și a fluxului de beneficiari. În acest scop va fi efectuată o evaluare a construcțiilor publice existente și nefolosite din toată țara, pentru a cunoaște dacă acestea pot fi reconstruite și transformate în locuințe sociale sau renovate și finalizate pentru a fi oferite, după necesitate, familiilor cu venituri mici, familiilor tinere, specialiștilor care contribuie la dezvoltarea comunităților locale.

Autoritățile publice locale care vor aplica la Proiect vor aloca contribuția de circa 7 mil. euro, acesta fiind formată din valoarea construcțiilor existente nefinalizate sau abandonate, valoarea terenului și documentația tehnică de proiect.

Obiectivele proiectului de construcție a locuințelor sociale sunt:

  • Suportul persoanelor cu venituri mici în asigurarea cu spațiu locativ;
  • Suportul persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități pentru asigurarea cu locuri în aziluri specializate;
  • Asigurarea studenților cu locuri în cămine modernizate;
  • Atragerea funcționarilor din cadrul sistemului bugetar al Republicii Moldova și reducerea fluctuației de cadre în rândurile angajaților publici în zonele rurale, prin oferirea de locuințe la locul angajării;
  • Îmbunătățirea calității vieții persoanelor social vulnerabile;
  • Dezvoltarea regiunilor prin atragerea și reținerea funcționarilor publici în urbele mici și localitățile rurale ale Republicii Moldova;
  • Creșterea eficienței energetice în imobilele publice, ceea ce va duce la reducerea poluării mediului și la scăderea cheltuielilor.

Beneficiarii finali pentru cele 3 componente ale Proiectului – locuințe sociale, casele pentru bătrâni și căminele studențești – vor fi persoanele eligibile în conformitate cu legislația.

Scopul Proiectului este de a oferi locuințe decente și accesibile pentru populația vulnerabilă și cea cu venituri mici prin creșterea stocului de locuințe sociale închiriate, reședințe pentru studenți și case de bătrâni și prin îmbunătățirea eficienței energetice a acestuia.

Proiectul vizează, de asemenea, atragerea și reținerea specialiștilor din domeniul educației, sănătății, protecției sociale și administrației publice în mediul rural pentru a asigura furnizarea în continuare a unor astfel de servicii și astfel să contribuie la creșterea calității vieții pentru cetățeni, prin oferirea acestora la prețuri accesibile în locațiune.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: