VIDEO Cum vinul din Georgia, declarat că ar fi din Moldova, urma să fie vândut în SUA. Percheziții la o companie din Chișinău
Full Article 2 minutes read

VIDEO Cum vinul din Georgia, declarat că ar fi din Moldova, urma să fie vândut în SUA. Percheziții la o companie din Chișinău

O companie din Chișinău este investigată de oamenii legii pentru că ar fi organizat o schemă de export a peste 10 000 sticle de vin. Reprezentanții companiei au declarat că vinul ar fi din Moldova pe când, urmare a examinărilor, oamenii legii au depistat că pe sticle erau aplicate etichete de fabricare a acestuia în Georgia. Compania a indicat în acte că marfa fabricată de brandul declarat din Moldova ar valora circa 400.000 lei, pe când oamenii legii au stabilit că aceasta de fapt valorează peste 1,5 milioane lei. 

Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au anunțat despre investigarea unei companii din Chișinău pentru contrabandă cu vin din Georgia de peste 1,5 milioane lei, destinat Statelor Unite ale Americii.

Compania ar fi organizat schema de export a peste 10.000 sticle de vin, despre care au declarat că ar fi din Republica Moldova, pe când ulterior examinărilor oamenii legii au depistat că pe sticle erau aplicate etichete de fabricare a acestuia în Georgia. Astfel, vinul ar fi urmat să fie comercializat ca produs al unui brand renumit din Georgia. Așadar, compania a indicat în acte că marfa fabricată de brandul declarat din Republica Moldova ar valora circa 400.000 lei, pe când oamenii legii au stabilit că aceasta de fapt valorează peste 1,5 milioane lei”, au menționat reprezentanții Serviciului Vamal, pe 10 august.

Prin urmare, oamenii legii au descins cu 12 percheziții în Chișinău care vizau activitatea companiei, în baza mandatelor judecătorești.

Acolo, au fost depistate alte loturi de alcool din alte state, inclusiv din Georgia și Irlanda – peste 11.700 sticle de vin, precum și peste 600 sticle de whisky. De asemenea, au ridicat acte de evidență contabilă și mostre de etichete ce urmau să fie aplicate pe ambalajul sticlelor”, au adăugat reprezentanții Serviciului Vamal.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: