VIDEO Cununie cu copii de 11 și 12 ani drept mire și mireasă, într-o localitate din România
Full Article 2 minutes read

VIDEO Cununie cu copii de 11 și 12 ani drept mire și mireasă, într-o localitate din România

O situație neobișnuită a fost susprinsă în orașul Strehaia, județul Mehedinți al României. Zeci de oameni au participat la cununia religioasă a doi copii: un băiat de 11 ani și o fată de 12 ani. Aceștia au venit cu TIR-ul, iar „socrii mari” au pus canapele și fotolii pentru a asigura confortul invitaților, informează postul de televiziune Antena 3. 

Remorca mastodontului s-a transformat în ring de dans, dar la petrecere au venit și poliţiştii.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că nu este vorba despre încheierea unei căsătorii propriu-zise, ci de o promisiune de căsătorie la împlinirea vârstei de 18 ani. Conducătorul autotrenului a fost sancționat contravențional, conform OUG nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule. De asemenea, au fost informați reprezentanții DGASPC Mehedinți”, au transmis reprezentanții Poliției.

Potrivit agenției Mediafax, Strehaia este o localitate în care predomină populație de etnie romă și unde căsătoria de la vârsta fragedă, interzisă de legea din România, este posibilă acolo datorită tradițiilor. Săptămâna trecută, acolo a avut loc și o altă căsătorie – mireasa avea 16 ani, iar mirele – 15.

Autoîntitulatul „rege internațional al țiganilor” Dorin Cioabă anunțase acum cîțiva ani că Staborul reunit la Sibiu a decis ca în familiile de romi căsătoriile să se facă doar de la 16 ani, nu mai devreme. Logodna minorilor mai mici de 16 ani va fi permisă în continuare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: