VIDEO „Este condamnabil la CEDO”. Costiuc se plânge că are simptome de Covid-19, dar nu are acces la medicină
Full Article 3 minutes read

VIDEO „Este condamnabil la CEDO”. Costiuc se plânge că are simptome de Covid-19, dar nu are acces la medicină

Liderul Partidului „Democrația acasă” Vasile Costiuc se plânge că acuză simptome de COVID-19, însă nu are acces la medicină. Costiuc spune că a făcut un test rapid, care i-a confirmat bănuielile, însă se tratează acasă cu ajutorul soției sale. Pe 20 ianuarie, acesta a făcut un apel către ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, „cerându-i șansa să se trateze la timp”.  

„Eu nu pot să merg la un medic, să fac un test PCR să am confirmare ca am un virus, să mă tratez de coronavirus. Eu nu am acces la medicină (…) Funcția de ministru al justiției este un temporară. Mâine poimâine pentru un caz inventat veți fi și DVS ridicat. Să nu aveți acces la medicină este o chestie condamnabilă la CEDO. Ce v-am făcut grav că vreți să mă mântuiți acasă. Dați-mi șansa să mă tratez la timp. Dacă mâine vor fi complicații, cine răspunde?” se întreabă Costiuc.

Totodată, președintele partidului „Democrația acasă” afirmă că avocații săi au încercat să găsească o soluție în acest sens, însă au fost pasați de la o instituție la alta.

„Am încercat disperat prin intermediul celor de la monitorizare, m-au direcționat către anchetator, avocații au contactat-o pe dna procuror, care nu a reacționat sub nici o formă, după care a spus „da ce mă întrebați pe mine dacă să plece sau nu Costiuc la spital. Mergeți la judecătorul de instrucție?”. Nici până azi nu am un răspuns”, a povestit Costiuc.

Între timp, astăzi trebuia să fie examinat în Curtea de Apel recursul apărării privind mandatul de arest la domiciliu pentru 30 de zile, emis de judecătoria Ciocana pe data de 14 ianuarie, pe numele lui Vasile Costiuc.

„Am și utilajele speciale care mi le-au pus la picior și care țipă întruna. Am venit, dar așa a coincis că avocații au declarat protest și nu au venit la proces”, a declarat din fața Judecătoriei Vasile Costiuc.

Amintim că în dimineața zilei de 12 ianuarie, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul liderului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Avocatul lui Costiuc a declarat pentru presă că clientul său este învinuit pe două capete: spălare de bani și abuz în serviciu.

După expirarea celor 72 de ore, liderul „Democrația acasă”, magistrații au decis plasarea acestuia în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Potrivit lui Costiuc, „presiunea publică a făcut minuni”.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: