VIDEO Putin a comentat presupusa moarte a lui Prigojin: „A fost un om cu o soartă dificilă”
Full Article 3 minutes read

VIDEO Putin a comentat presupusa moarte a lui Prigojin: „A fost un om cu o soartă dificilă”

Chiar dacă medicii legiști nu au confirmat încă faptul că liderul Wagner Evghenii Prigojin se numără printre pasagerii care au decedat în urma prăbușirii în Rusia a avionului Embraer 600, Vladimir Putin pare să-l declare mort deja. În cadrul întâlnirii, din 24 august, cu așa-zisul conducător al regiunii ucrainene anexate Donețk Denis Pușilin, președintele rus a menționat că îl cunoștea pe Prigojin de 30 de ani și că acesta „a fost un om cu o soartă dificilă”.

Într-adevăr, dacă se aflau acolo, iar datele preliminare arată că angajații companiei Wagner erau acolo, vreau să subliniez faptul că aceștia sunt oameni care au avut o contribuție semnificativă la cauza noastră comună de a lupta împotriva regimului neonazist din Ucraina. Ținem aminte, știm și nu vom uita. Îl cunosc pe Prigojin de mult timp, de la începutul anilor 1990. A fost un om cu o soartă dificilă, a făcut și greșeli grave în timpul vieții. A obținut și rezultatele necesare – atât pentru el însuși, cât și atunci când i-am cerut să o facă pentru cauza noastră comună, cum a fost în aceste ultime luni”, a spus Putin.

Precizăm că în seara de 23 august, avionul privat Embraer 600, care aparținea lui Evghenii Prigojin, s-a prăbușit în regiunea rusă Tveri. Autoritățile ruse au anunțat că cele 10 persoane care se aflau la bordul aeronavei au decedat. Avionul zbura din Moscova spre Sankt Petersburg. Ulterior, agenția rusă de transport aerian (Rosaviatzia) a confirmat că la bordul avionului prăbușit se afla Evghenii Prigojin și Dmitrii Utkin. Moartea lui Prigojin a fost confirmată de canalul de Telegram „Grey Zone”, apropiată grupului Wagner. Și canalul WAGNER GROUP a confirmat moartea lui Prigojin: „Chiar și în iad va fi cel mai bun! Glorie Rusiei”.

De menționat că accidentul aviatic a avut loc în ziua când s-au împlinit fix două luni de când Prigojin a anunțat puciul care ulterior a eșuat.

***

Amintim că, în seara de 23 august, a acuzat armata rusă că i-a bombardat mercenarii, care luptau pe frontul din Ucraina și a anunțat că pornește un „Marș al Dreptății” la Moscova. În dimineața de 24 august, mercenarii Wagner au ajuns în Rostov, unde, timp de câteva ore, au ocupat un cartier general al armatei ruse din oraș şi au mărșăluit până sub coastele Moscovei. Revolta s-a încheiat în seara zilei cu un acord care prevedea exilul în Belarus al lui Prigojin. Evgheni Prigojin a susținut atunci că revolta sa nu a avut ca scop răsturnarea puterii de la Moscova, ci doar schimbarea puterii militare din Rusia, pe care o acuză de incompetență în conflictul din Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: