VIDEO Tiraspolul acuză că în Slobozia-Dușca au fost săpate „tranșee”. Chișinăul: Se realizează lucrări de curățare a canalelor pluviale
Full Article 2 minutes read

VIDEO Tiraspolul acuză că în Slobozia-Dușca au fost săpate „tranșee”. Chișinăul: Se realizează lucrări de curățare a canalelor pluviale

Așa-zisele „autorități” de la Tiraspol au acuzat Chișinăul că ar fi „săpat tranșee” de-a lungul drumului din apropierea satului Slobozia-Dușca, raionul Criuleni. Biroul pentru politici de reintegrare a negat afirmațiile. Aceasta a declarat că declarațiile Tiraspolului sunt o încercare de a distrage atenția de la lucrările neautorizate realizate de structurile transnistrene pe drumul care leagă Bender de Varnița, cu scopul de a impiedica libera circulație.

„Nimeni nu se întreabă de ce partea moldovenească sapă tranșee?”

În cadrul unor declarații de presă din 16 noiembrie, copreședintele Comisiei mixte de control din partea delegației transnistrene, Oleg Beliakov, a declarat că polițiștii de pe malul drept al Nistrului ar fi amenințat muncitorii transnistreni, care efectuau lucrări de construcție în orașul Bender. Acolo, potrivit lui Beliakov, din motive de siguranță rutieră, de-a lungul traseului este instalată o barieră de trafic.

Lucrările, care se desfășoară pe teritoriul Republicii Moldova, unde au fost săpate tranșee întregi în raport cu Transnistria. Nimeni din această parte nu se întreabă de ce partea moldovenească sapă aceste tranșee. Iar muncitorii care lucrează pe strada Mațneva-Leningradskaya sunt o amenințare reală? În continuarea acestor tranșee, sunt instalate blocuri pe drumurile cu Transnistria. Unde duce asta? Duce doar la complicarea situației din Zona de Securitate”, a declarat acesta.

Beliakov a prezentat și câteva fotografii cu șanțurile, despre care susține că ar fi „tranșee”.

Chișinăul: „Lucrări de curățare a canalelor pluviale”

Ulterior, Biroul politici pentru reintegrare a publicat un videoclip cu șanțurile arătate în imagini de Oleg Beliakov.

Biroul pentru politici de reintegrare a declarat, într-un comunicat, că în șanțurile respective serviciile de specialitate desfășoară lucrări de curățare a canalelor pluviale.

Pe sectoarele de drum vizate, S.A. „Drumuri Criuleni” realizează lucrări inginerești de curățare a canalelor pluviale. Declarațiile distorsionate ale Tiraspolului reprezintă o tentativă de a distrage atenția publică de la lucrările efectuate neautorizat de către structurile transnistrene pe drumul ce leagă localitățile Bender și Varnița, cu scopul de a crea impedimente în libera circulație a cetățenilor”, au precizat reprezentanții Biroului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: