VIDEO „Vom munci și totul va fi bine!”. Recean a făcut sinteza săptămânii la Guvern
Full Article 2 minutes read

VIDEO „Vom munci și totul va fi bine!”. Recean a făcut sinteza săptămânii la Guvern

Prim-ministrul Dorin Recean a publicat pe 9 septembrie un video în care a făcut sinteza deciziilor luate de Cabinetul de miniștri în ultima săptămână. Premierul a declarat că Guvernul va continua să muncească și „totul va fi bine”.

În cadrul sintezei, premierul a menționat rezultatele auditului privind datoriile Moldovagaz către concernul rus de gaze Gazprom.

Am constatat că acele datorii nu sunt fundamentate și, respectiv, nu avem de gând să le plătim. Guvernul Republicii Moldova consolidează independența energetică a țării. Energocom a continuat să cumpere gaze naturale la prețuri mai ieftine, în așa fel încât să avem suficiente stocuri pentru toată iarna, la prețuri mai mici. Este paradoxal că în ultimii ani o astfel de practică nu a existat”, a precizat prim-ministrul.

Dorin Recean a menționat și că prin decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, care este formată din membrii Guvernului, rețeau de transport de gaze din Moldova a fost „încredințată” în gestionarea Vestmoldtransgaz, companie deținută de Transgaz România și BERD.

Totodată, premierul a spus că Guvernul a alocat terenul din raionul Soroca, unde urmează să fie construită o o stație de epurare a apelor uzate. „Corespunzător, viața cetățenilor din Soroca se va îmbunătăți, iar râul Nistru va mai curat”, a adăugat Recean.

În același timp, șeful Executivului a dat asigurări că Guvernul va continua să îmbunătățească infrastructura din Moldova, menționând că, în această săptămână, lucrările de construcție pentru drumul Soroca-Otaci au început.

S-au demarat lucrările de construcții pentru drumul Soroca-Otaci. Iată că pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, această promisiunea guvernării către cetățeni se realizează. Guvernul va continua să îmbunătățească infrastructura rutieră la Leova, la Bălți, la Chișinău, la Comrat, la Bășcălia și așa mai departe”, a spus el.

Șeful Guvernului și-a încheiat sinteza pe o notă optimistă. „Vom munci și totul va fi bine!”, a spus acesta.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: