„Am promis restructurarea CNA, nu lichidarea”. Replica lui Litvineno la acuzațiile lui Bolea
Full Article 1 minutes read

„Am promis restructurarea CNA, nu lichidarea”. Replica lui Litvineno la acuzațiile lui Bolea

Ministrul justiției Sergiu Litvinenco infirmă declarațiile deputatului BCS Vasile Bolea precum că actuala guvernare ar fi promis lichidarea Centrului Național Anticorupție (CNA). Am promis „restructurarea”, precizează Litvinenco.

„Prin restructurare poate fi atât lichidarea, cât și restructurarea competențelor CNA după modelul NABU din Ucraina. Cel mai important este ca sistemul instituțional de luptă cu marea corupție să fie unul funcțional. Prin ”marea corupție” înțelegem inclusiv (sau poate în primul rând) lupta cu corupția în rândul politicienilor”, explică șeful Justiției.

Cu referire la declarațiile lui Bolea că actualul ministru al justiției ar fi acordat lui Ruslan Flocea, fostul director al CNA, un punctaj maxim, Litvinenco a negat.

„Cel mai mare punctaj l-am acordat lui Vitalie Verebceanu, iar Ruslan Flocea a fost pe locul 3. Dacă era după mine, Ruslan Flocea nu ar fi ajuns vreodată șef la CNA”.

Amintim că deputații, cu votul majorității parlamentare l-au numit pe Iulian Rusu, secretarul de stat al Ministerului Justiției, în funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA). Mandatul de cinci ani îl va prelua de luni, 7 februarie.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: