Deputatul socialist Vasile Bolea susține că Sergiu Litvinenco ar trebui să demisioneze din funcția de ministru al Justiției. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing din 14 decembrie, în contextul notei critice publicate de Comisia de la Veneția asupra modificărilor adoptate de Parlament la Legea Procuraturii. La fel, Bolea este de părere că ar trebui să renunțe la mandat și judecătorii Curții Constituționale.
„Ei au profanat cuvântul „reformă” și mai departe, părerea mea, este că trebuie să își dea demisia. În primul rând, vorbesc despre ministrul Justiției – Litvinenco. Vorbesc despre judecătorii CC, care nu au admis sesizările pe care le-am depus noi, împreună cu dl Voronin, prin care am solicitat să fie declarate neconstituționale legile cu privire la modificarea Legii Procuraturii, invocând aproximativ aceleași idei ale Comisiei de la Veneția”, a declarat Bolea.
De asemenea, parlamentarul PSRM susține că Blocul Comuniștilor și Socialiștilor este gata să contribuie la îmbunătățirea legislației.
„Noi mereu am spus partenerilor că suntem gata să aducem un aport substanțial atât la reforma Procuraturii, cât și la cea a instanțelor judecătorești. Dar în primul rând trebuie să fim auziți. Ceea ce a făcut guvernarea a arătat că nu a susținut acel examen la care a venit”, a mai spus Bolea.
Nici ministrul Justiției, nici judecătorii Curții Constituționale nu au comentat declarația lui Vasile Bolea.
***
Pe 13 decembrie, Comisia de la Veneția a publicat concluziile formulate după examinarea amendamentelor la Legea procuraturii, adoptate de Legislativ în august 2021. Experții au remarcat că modificările au fost adoptate înainte de a fi supuse dezbaterilor cu societatea civilă și specialiștii din domeniu. În opinia Comisiei, astfel de amendamente ar trebui adoptate într-un mod „mai transparent”. De asemenea, aceștia au ajuns la concluzia că autoritățile ar trebui să revadă procedura cu privire la evaluarea activității procurorului general.
Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a comentat avizul Comisiei de la Veneția pe marginea modificărilor la Legea cu privire la Procuratură aprobate de Parlament în august 2021. Acesta a remarcat că în țara noastră există „unele particularități specifice”, a dat asigurări că recomandările Comisiei vor fi examinate cu mare atenție, însă a subliniat că „reforma justiției va continua”.
Iar președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat într-o emisiune televizată că evaluarea activității procurorului general suspendat va continua, iar cadrul legal va fi îmbunătățit pe parcurs.
Pe 11 noiembrie, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, deputata PAS Olesea Stamate a declarat că „prevederile respective vor trebui anulate”, în cazul în care Comisia de la Veneția va considera că acestea nu sunt benefice.