Amenzi drastice pentru cei care adaugă pe drapelul României inscripții și simboluri care nu sunt prevăzute de lege
Full Article 40 second read

Amenzi drastice pentru cei care adaugă pe drapelul României inscripții și simboluri care nu sunt prevăzute de lege

Încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege se va sancţiona cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei românești (circa 39 000 – 78 000 lei moldovenești), potrivit unei legi promulgate luni de președintele Klaus Iohannis, informează G4Media.ro.

Potrivit expunerii de motive, „pângărirea drapelului României, ca simbol naţional, prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional, cu amendă în cuantum ridicat, pentru a descuraja astfel de fapte antinaţionale”.

Proiectul a fost inițiat de ex-premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL și fusese adoptat în luna decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: