Când vor recupera elevii din Chișinău zilele de 9 și 10 ianuarie. Ceban: „Îmi raportați cu fotografii”
Full Article 3 minutes read

Când vor recupera elevii din Chișinău zilele de 9 și 10 ianuarie. Ceban: „Îmi raportați cu fotografii”

Elevii din municipiul Chișinău vor recupera orele pentru zilele de 9 și 10 ianuarie până la sfârșitul trimestrului II de învățământ. Șeful Direcției Educație din cadrul Primăriei Chișinău, Andrei Păvăloi, a declarat în cadrul ședinței serviciilor municipale din 9 ianuarie că cele două zile urmează a fi recuperate la decizia directorilor fie în zilele de sâmbătă, fie în fiecare zi, câte o oră.    

„Procesul de recuperare a orelor pentru instituțiile secundare urmează a fi stabilit de către directorii instituțiilor de învățământ până la finalizarea semestrului II. Acest lucru se poate întâmpla prin recuperarea a câte o oră în fiecare zi sau la decizia instituției, aceste două zile pot fi recuperate în zilele de sâmbătă”, a declarat Andrei Păvăloi.

Șeful Direcției generale Educație susține că căile de acces în curțile instituțiilor de învățământ urmează să fie curățate până în seara zilei de azi, 9 ianuarie, ora 17:00. Pe parcursul zilei de 10 ianuarie, urmează a fi curățate inclusiv căile de acces către blocurile alimentare.

„Joi nu trebuie să avem impedimente în ceea ce privește deplasarea copiilor, angajaților sau a părinților pe teritoriul instituțiilor de învățământ, dar și a automobilelor care aduc produse alimentare”, a spus Pavaloi.

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a cerut, în acest context, să-i fie raportată personal, cu fotografii din teren, situația de la fiecare instituție de învățământ din capitală și suburbii.

„Am trecut pe la câteva instituții de învățământ în această dimineață. Se lucra, se muncea, dar vreau să vă asigurați că o să fie bine până joi. Îmi raportați cu fotografii din teren, din fiecare instituție, bine?”, a cerut primarul Ion Ceban.

„Asta și facem”, a declarat, în replică, Păvăloi.

***

Amintim că vacanța de iarnă a fost prelungită în municipiul Chișinău cu două zile, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Elevii urmează să revină în sălile de clasă joi, 11 ianuarie. Decizii similare au fost luate de Comisiile Situații Excepționale din șase raioane (Anenii Noi, Orhei, Taraclia, Glodeni, Strășeni și Telenești) și două municipii (Chișinău și Bălți).

Precizăm că în Republica Moldova este Cod galben de ninsori, vânt puternic și temperaturi scăzute, de până la -15 grade Celsius. Autoritățile îndeamnă oamenii să nu pornească la drum în cazul în care nu se confruntă cu situații de urgență.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: