China a lansat exerciții militare în jurul Taiwanului
Full Article 2 minutes read

China a lansat exerciții militare în jurul Taiwanului

China a lansat sâmbătă manevre militare în apropierea Taiwanului. Este un ”avertisment sever”, în condițiile în care oficialii de la Beijing au protestat față de o escală pe care vicepreședintele taiwanez William Lai a efectuat-o în Statele Unite. De cealaltă parte, Ministerul Apărării din Taiwan a criticat decizia Chinei care ”nu ajută pacea şi stabilitatea”, informează Euronews

”Comandamentul zonei de est al Armatei Populare de Eliberare a Chinei a lansat sâmbătă patrule aeriene şi maritime comune şi exerciţii militare ale forţelor navale şi aeriene în jurul insulei Taiwan” menite să testeze capacitatea navelor şi avioanelor chineze „de a prelua controlul spaţiilor aeriene şi maritime”, a scris agenţia oficială de ştiri New China, citând Armata chineză.

Potrivit Agerpres, vicepreședintele Taiwanului, William Lai, dat favorit la următoarele alegeri prezidențiale din ianuarie 2024, a revenit vineri din Statele Unite, unde a făcut escale în drum spre şi dinspre Paraguay. Liderul taiwanez a ţinut discursuri în timp ce se afla în SUA.

Ministerul Apărării din Taiwan critică manevrele militare ale Chinei

De asemenea, Ministerul Apărării din Taiwan a condamnat în termeni duri exerciţiile militare chineze din apropiere insulei, anunțând că va mobiliza forţe adecvate pentru a reacționa. Oficialii de la Taipei au dat asigurări că au capacitatea, determinarea şi încrederea de a asigura securitatea naţională.

„Lansarea exerciţiului militar de această dată nu numai că nu ajută pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan, dar, de asemenea evidenţiază mentalitatea militaristă (a Chinei), a afirmat ministerul de la Taipei într-o declaraţie.

Taiwanul a anunțat că a detectat sâmbătă nu mai puțin de 42 de incursiuni ale avioanelor militare chineze în zona sa de apărare aeriană de când China a anunţat lansarea manevrelor. Printre aceste incursiuni, 26 de avioane de război au traversat linia mediană a strâmtorii Taiwan, a menţionat Ministerul Apărării, într-un comunicat.

Mai mult, oficialii taiwanezi au catalogat manevrele militare ale Chinei drept o ”o provocare iraţională” și că vor lua măsuri pentru a ”apăra libertatea, democraţia şi suveranitatea teritoriului prin acţiuni concrete”.

China consideră Taiwanul guvernat democratic ca un teritoriu ce îi aparţine, în pofida obiecţiilor puternice ale guvernului de la Taipei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: