Comisia Europeană a explicat de ce nu a recomandat ca Georgia să primească statutul de țară candidată la UE
Full Article 2 minutes read

Comisia Europeană a explicat de ce nu a recomandat ca Georgia să primească statutul de țară candidată la UE

Georgia trebuie să îndeplinească anumite condiţii înainte de a i se putea acorda statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, a anunţat pe 17 iunie Comisia Europeană (CE), relatează Digi24.ro.

Potrivit CE, acestei ţări ar trebui să i se acorde statutul de candidat după ce vor fi abordate o serie de priorităţi.

„Pentru a reuşi, ţara trebuie acum să se unească din punct de vedere politic, pentru a proiecta o cale clară către reforma structurală şi către Uniunea Europeană – o cale care să stabilească în mod concret reformele necesare, să implice societatea civilă şi să beneficieze de un sprijin politic larg”, a declarat preşedintele executivului blocului, Ursula von der Leyen, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

Pe 17 iunie, Comisia Europeană s-a pronunțat în favoarea acordării statutului de candidat la UE atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova. Colegiul Comisiei Europene a adoptat Opiniile pe marginea cererilor Republicii Moldova și Ucrainei de a deveni state membre ale UE. Decizia Comisiei Europene are caracter de recomandare, iar decizia finală privind acordarea statutului de stat-candidat la aderarea la UE urmează să fie luată săptămâna viitoare, când liderii UE se vor reuni joi la Bruxelles pentru un summit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: