DOC Proiect de lege: Vârsta de pensionare a judecătorilor ar putea fi majorată
Full Article 2 minutes read

DOC Proiect de lege: Vârsta de pensionare a judecătorilor ar putea fi majorată

Vârsta de pensionare, precum și perioada de vechime în muncă a judecătorilor, ar putea fi majorată. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și transmis guvernului. Potrivit proiectului, prevederile ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie. 

Astfel potrivit proiectului de lege, vârsta de pensionare a judecătorilor ar putea fi de 50 de ani 6 luni, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Ulterior, în fiecare an, vârsta de pensionare ar urma să crească cu șase luni, astfel încât în anul 2 045 magistrații să iasă la pensie la vârsta de 63 de ani.

În același timp, perioada de vechime în muncă, inclusiv în funcția de magistrat, ar urma să fie majorată cu câte șase luni pe an, până la atingerea vechimii în muncă de 34 de ani şi în funcţie de judecător de 15 ani.

Totodată, mărimea pensiei pentru vechime în muncă se va menține la nivelul de 55% la sută din salariul mediu lunar, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de muncă generală, de 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar.

proiectul_187_1 by newsmakermd on Scribd

Potrivit autorilor proiectului, nu există o recomandare internaţională în ceea ce priveşte vârsta de pensionare, vechimea în muncă şi vechimea în funcţie de judecător la stabilirea pensiei, iar fiecare stat dispune de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii sociale.

În prezent, judecătorul care a atins vârsta de 50 de ani şi are o vechime în muncă de cel puţin 20 de ani, dintre care cel puţin 12 ani şi 6 luni a activat în funcţia de magistrat, are dreptul la pensie pentru vechime în muncă.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: