Ilan Șor respinge criticile: „Nu sunt proiectul Kremlinului”
Full Article 2 minutes read

Ilan Șor respinge criticile: „Nu sunt proiectul Kremlinului”

Politicianul fugar Ilan Șor, condamnat la ani grei de justiția moldovenească în dosarul „Frauda bancară”, respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi miza Rusiei în Moldova. Șor a făcut declarațiile în cadrul unei intervenții online, pe 22 septembrie, pe o platformă de socializare.

„Deja demult toți au înțeles că mitul potrivit căruia Șor este un proiect al Kremlinului este doar un mit, pentru că dacă Șor ar fi fost un proiect al Kremlinului, demult era să fie la Moscova, unde trăiește familia sa. Dar Șor trăiește în locul în care cu el s-a întâlnit Arina Spătaru (nr. red: Israel) și mulți alți politicieni și oficiali moldoveni”, a declarat Ilan Șor.

Politicianul fugar, care a anunțat că va susține mai multe partide politice de opoziție din Moldova, după ce formațiunea pe care o conducea și care îi purta numele a fost declarată neconstituțională, a declarat că nu crede că face ceva greșit prin faptul că virează bani nedeclarați în proiecte de infrastructură sau în partide politice din Moldova. Potrivit lui, banii vin din businessul pe care îl administrează.

„Banii pe care îi ofer sunt banii pe care îi câștig din contul proiectelor în business”, a precizat el.

Amintim că Ilan Șor a părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea. Acesta s-ar afla în Israel, de unde a „orchestrat” mai multe proteste anti-guvernamentale plătite, la Chișinău. Anterior, președinta Maia Sandu a declarat că planul Moscovei era să provoace o lovitură de stat la Chișinău, inclusiv folosind diversioniști în civil, precum și resursele ex-partidului oligarhului Șor.

Reamintim în acest context că, recent, formațiunea politică care îi purta numele și pe care o conducea, Partidul „ȘOR”, a fost declarată neconstituțională, iar Șor – condamnat de Curtea de Apel Chișinău la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda bancară”. Autoritățile de la Chișinău au cerut extrădarea politicianului în Moldova – cerere la care Israelul nu a răspuns, deocamdată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: