În așteptarea opiniei Comisiei de la Veneția, legea care interzice membrilor ex-Partidului „ȘOR” să candideze la alegeri a intrat în vigoare
Full Article 3 minutes read

În așteptarea opiniei Comisiei de la Veneția, legea care interzice membrilor ex-Partidului „ȘOR” să candideze la alegeri a intrat în vigoare

Decretul de promulgare și Legea pentru modificarea unor acte normative (implementarea unor considerente ale Hotărârii Curții Constituționale nr. 10/2023 privind controlul constituționalității Partidului Politic „Șor”) au fost publicate pe 18 august în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare, scrie Moldpres

Astfel, membrii partidelor politice declarate neconstituționale nu vor putea fi aleși pe o perioadă de la trei la cinci ani de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale.

Proiectul de lege mai conține prevederea că atributele partidelor declarate neconstituționale nu vor putea fi utilizate de către alte partide politice, blocuri electorale sau alți concurenți electorali.

De asemenea, Codul penal a fost completat cu două infracțiuni – coruperea politică pasivă (pretinderea, acceptarea sau primirea de către o persoană publică în exercitarea mandatului obținut în urma alegerilor de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă pentru a părăsi o formațiune politică sau pentru a adera la o altă formațiune) și coruperea activă (promisiunea sau oferirea unei persoane publice în exercitarea mandatului obținut în rezultatul alegerilor de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje pentru a părăsi o formațiune politică sau pentru a adera la o altă formațiune politică).

Coruperea politică pasivă se va pedepsi cu închisoare de până la șapte ani, cu amendă de până la 300 000 de lei (15 mii de euro), iar coruperea politică activă se va pedepsi cu închisoare de până la șase ani, cu amendă de până la 200 000 de lei. Pentru ambele infracțiuni sunt prevăzute forme agravante.

Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Comisia Electorală Centrală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative necesare pentru organizarea și desfășurarea alegerilor în concordanță cu aceasta.

De menționat că ambasadorul UE în Moldova Janis Mazeiks a propus Parlamentului și Guvernului să solicite opinia Comisiei de la Veneția cu privire la interdicția membrilor ex-Partidului «ȘOR» de a participa la alegeri. Pentru Radio Chișinău, diplomatul a spus că „această opinie este acum în așteptare”.

***

Curtea Constituțională a pronunțat pe 19 iunie 2023 hotărârea prin care Partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional. Conform hotărârii, partidul este dizolvat, iar deputații aleși în Parlament pe lista formațiunii rămân independenți, fără dreptul de a se afilia altor fracțiuni parlamentare. La câteva zile distanță, pe 26 iunie, Șor, condamnat la ani grei de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, a anunțat că a creat o nouă formațiune politică – Blocul politic „Șansă, Obligații, Realizări” (Ș.O.R).

Pe 31 iulie 2023, deputații au votat modificarea potrivit căreia „nu pot fi alese: […] pe o perioadă de la 3 la 5 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic, persoanele care la acel moment erau membri ai organului executiv al partidului politic declarat neconstituțional, persoanele care ocupau funcții elective sau care erau pe listele de candidați supleanți din partea partidului politic declarat neconstituțional”.

De menționat că foștii deputați „ȘOR”, în prezent independenți, boicotează ședințele Parlamentului. Pe 17 august, când a avut loc ședința extraordinară a Parlamentului, deputații ex-fracțiunii Partidului „ȘOR” nu au fost prezenți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: