„În declarația dată polițiștilor din Moldova, Rizea a mințit flagrant”. Indignarea unei jurnaliste din România în raport cu fostul deputat român
Full Article 5 minutes read

„În declarația dată polițiștilor din Moldova, Rizea a mințit flagrant”. Indignarea unei jurnaliste din România în raport cu fostul deputat român

Jurnalista de investigații din România Emilia Șercan se plânge pe online că procurorii români „nu vor să-l audieze” pe ex-deputatul Cristian Rizea, extrădat din Republica Moldova în aprilie. Șercan este jurnalista care a descoperit că teza de doctorat a ministrului de interne al României este plagiată, iar la scurt timp Rizea, care era atunci în Moldova, a publicat fotografii în care ea apare dezbrăcată. Jurnalista susține că „peste două zile se împlinesc două luni de când infractorul Rizea e în pușcărie în România”, iar procurorii români nu ar avea interes pentru soluționarea cauzelor fostului deputat român. Totodată, jurnalista a spus că „Rizea a mințit flagrant” polițiștilor din Moldova, atunci când a fost audiat prin comisie rogatorie în unul din dosare, în care ea a reclamat ilegalitățile. 

Jurnalista a scris pe rețelele de socializare că „infractorul Cristian Rizea a fost expulzat în România de autoritățile din Republica Moldova pe 28 aprilie, după ce a fost declarat persoană indezirabilă pe un termen de 15 ani” și că „autoritățile române nu au scos o vorbă despre lucrul ăsta”.

Peste două zile se împlinesc două luni de când infractorul Rizea e în pușcărie în România, deci la discreția (in)justiției din România. Cu toate acestea, (in)justiția din România – reprezentată de cei trei procurori care anchetează tot atâtea dosare penale* în care l-am reclamat pe Rizea și care ar trebui să aibă tot interesul din lume să îl audieze urgent pentru soluționarea cauzelor pe care le au în lucru – NU vrea să îl audieze”, a menționat Șercan.

În primul dosar, potrivit jurnalistei, a reclamat – „scurgerea din poliție a unei probe (o captură de ecran) și a unor informații dintr-un dosar penal în legătură cu 5 fotografii personale ale mele, apărute pe mai multe site-uri pentru adulți”.

În acest dosar infractorul Rizea a fost audiat prin comisie rogatorie în Republica Moldova. În aceeași zi a spus în două live-uri pe Facebook și într-un direct la Realitatea Plus că „l-am salvat pe premierul României Nicolae Ciucă și am îngropat-o pe Emilia Șercan”. În declarația dată polițiștilor din Moldova, Rizea a mințit flagrant”, a adăugat jurnalista.

În al doilea dosar, jurnalista a spus că a reclamat – „republicarea pozelor în data de 20 iunie 2022, după ce reușisem cu ajutorul unui ONG din SUA ștergerea lor de pe site-ul infractorului Rizea, unde apăruseră inițial pe 17 februarie 2022”.

Pozele au fost republicate pe 20 iunie 2022, a doua zi după ce i-am spus într-un interviu Sorinei Matei că am reușit ștergea lor după zeci și zeci de cereri și ajutor internațional. Deși era de notorietate că proveneau din infracțiuni reclamate la poliție, pozele au fost republicate la zece ore după acel interviu atât pe site-ul infractorului Cristian Rizea, cât și pe un site care le aparține copiilor pușcăriașului Maricel Păcuraru, patronul din umbră al grupului de presă Realitatea Plus”, a comunicat Șercan.

Ea a mai spus că „în acest dosar, infractorul Cristian Rizea a fost reaudiat în Moldova, prin comisie rogatorie”.

În acest dosar procurorul îmi spune că audierea lui Rizea „nu prezintă utilitate pentru cercetarea penală” și că la audierea din Moldova „nu a oferit date relevante pentru stabilirea adevărului judiciar””, a menționat jurnalista.

În al treilea dosar Șercan a declarat că i-a „făcut plângere penală infractorului Rizea pentru mărturie mincinoasă, după ce a mințit fragrant în declarația din Republica Moldova”.

Toate plângerile mele legate de Rizea au fost depuse în dosarul de la Curtea de Apel, care nu și-a dorit însă anchetarea lor împreună, pentru că, nu-i așa, mai ușor îngropi niște infracțiuni când le ai împărțite în „jde” dosare, iar infracțiunea nu e cercetată în ansamblu. Așa că în loc de un dosar sunt trei: la PCAB, la PJS1 și la PJS4. Am făcut nenumărate cereri de reunire a dosarelor. Mi-au fost toate respinse”, a conchis jurnalista de investigații.

***

Amintim că Inspectoratul General pentru Migrație din Republica Moldova a anunțat, în seara de 27 aprilie 2023, că Cristian Rizea a fost declarat persoană indizerabilă pe teritoriul țării pe un termen de 15 ani. Inspectoratul a precizat că fostul parlamentar a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național.

Condamnat penal în România la 4 ani și 8 luni de închisoare, fostul deputat român este inculpat la Chişinău într-un dosar penal pentru fals în declaraţii. Acesta este învinuit de procurorii moldoveni că a minţit când a declarat că nu are probleme cu legea atunci când i-au fost perfectate actele pentru cetăţenia Republicii Moldova.

În afară de aceste dosare, fostul deputat PSD mai figurează şi ca reclamant în câteva dosare civile şi de contencios administrativ.

Cristian Mihai Rizea a fost lipsit, la finele anului 2021, de dreptul de a avea statut de refugiat pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, care a mai respins şi solicitarea lui Rizea privind suspendarea decretului prezidenţial din 2020 prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova.

Fostul deputat român, Cristian Rizea, s-a refugiat la Chişinău în 2017, cu o lună înainte de a fi condamnat în prima instanţă la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru acţiuni de corupţie.

Rizea a devenit cunoscut publicului larg din Republica Moldova la sfârşitul primăverii anului 2021, când s-a lansat în politică cu formaţiunea NOI. Ulterior, el a început să înregistreze video şi să distribuie pe reţelele de socializare aşa zisele „dezvăluri”, în urma cărora a fost denunţat de mai multe ori pentru defăimare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: