Lilia Dabija pleacă de la Guvern, deși după demiterea din funcția de ministru i s-a propus cea de secretar de stat
Full Article 3 minutes read

Lilia Dabija pleacă de la Guvern, deși după demiterea din funcția de ministru i s-a propus cea de secretar de stat

Ex-ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Lilia Dabija a fost numită în funcția de secretar general al Ministerului, ca ulterior să-și înceteze raporturile de serviciu în baza cererii de demisie. Potrivit deciziei Guvernului, Dabija a fost reîncadrată în funcția de secretar general din data de 17 iulie, după ce Spînu a preluat conducerea Ministerului. Iar din 19 iulie, Dabija și-a încheiat activitatea în baza cererii de demisie. 

În cadrul ședinței Guvernului din 19 iulie, ministrul Andrei Spînu a propus membrilor Guvernului să accepte „reîncadrarea Liliei Dabija în funcția de secretar general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din data de 17 iulie 2023 și conform procedurii în baza cererii de demisie se încetează raporturile de serviciu ale doamnei Lilia Dabija din funcția de secretar general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din data de 19 iulie 2023”.

„Eu personal vreau să-i mulțumesc doamnei Dabija pentru efortul care a fost făcut la Ministerul Infrastructurii timp de doi ani și în mod special – în ultimele luni, când a asigurat buna funcționare a Ministerului și a făcut tot posibilul ca acele proiecte inițiate să fie continuate și duse unele la bun sfârșit. Doamna Dabija, conform celor menționate, se reîncadrează în funcția de secretar general și în baza cererii se încetează raporturile de serviciu”, a menționat Spînu.

„Vreau și eu să-i mulțumesc colegii noastre Dabija. A muncit cu mult suflet aici în cabinetul de miniștri a avut și un rol în dezvoltarea politicilor publice în domeniul infrastructurii”, a declarat premierul Dorin Recean.

Tot la ședința Guvernului au fost numiți doi secretari la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ana Mardare și Mircea Pascaluță. Potrivit reprezentanților Ministerului Infrastructurii, Mardare a deținut, în perioada august 2021 – februarie 2023, funcția de secretar de stat în domeniul dezvoltare regională. Iar Păscăluță a deținut funcția de secretar de stat, în domeniul transporturilor, la Ministerul Infrastructurii. De asemenea, acesta a activat în cadrul Direcției reglementării la Autoritatea Aeronautică Civilă.

***

Lilia Dabija a preluat funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în februarie 2023, după ce în fruntea Guvernului a venit premierul Dorin Recean. Anterior, din decembrie 2021, Dabija a deținut funcția de secretar general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. De asemenea, Lilia Dabija a activat ca expert în cadrul mai multor organizații internaționale printre care Banca Mondială, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Corporația Financiară Internațională (IFC), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) etc.

Lilia Dabija a intrat în atenția publicului larg după ce a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că este luată în calcul posibilitatea unei noi concesionări a Aeroportului Internațional Chișinău. Ulterior, aceasta a declarat că a fost înțeleasă greșit.

Pe 14 iulie, premierul Dorin Recean a anunțat remanieri guvernamentale. Trei miniștri și-au depus demisia: Ana Revenco – de la Ministerul Afacerilor Interne, Anatolie Topală – de la Ministerul Educației și Cercetării și Lilia Dabija – de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. În locul Liliei Dabija, la minister a revenit din nou Andrei Spînu.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: