Ministerul Educației face un pas înapoi? La Ruseștii Noi va fi formată o clasă de a X-a, iar elevii din Văsieni vor fi transportați organizat
Full Article 4 minutes read

Ministerul Educației face un pas înapoi? La Ruseștii Noi va fi formată o clasă de a X-a, iar elevii din Văsieni vor fi transportați organizat

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că susține cererea Direcției raionale Ialoveni de a deschide mai multe clase de a X-a în liceele din raion, inclusiv în liceul din satul Ruseștii Noi. Acesta urmează să devină instituție zonală unde vor fi încadrați și elevii din clasa a X-a din satul vecin, Văsieni. Se întâmplă după ce în dimineața zilei de 21 august, părinții elevilor din Liceul Teoretic Ruseștii Noi și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir din Văsieni” din raionul Ialoveni, care trebuiau să meargă la liceu în alte localități pentru că au un număr mic de cereri înregistrate pentru admitere în clasa a X-a, au protestat în fața Guvernului. 

Ministrul Dan Perciun a avut, pe 21 august, o întrunire cu mai mulți părinți din cele două localități, în cadrul căreia a fost analizată deschiderea claselor de liceu. Subiectul a fost discutat și cu șeful direcției educație din raionul Ialoveni.

Direcția raională educație a expediat, la sfârșitul zilei, o solicitare către MEC cu privire la organizarea învățământului liceal în baza unei clase de-a X-a, inclusiv în liceul din Ruseștii Noi. Ca urmare a consultărilor adiționale, care au avut loc, ministerul a decis să susțină această solicitare.

Autoritățile locale în domeniul educației s-au angajat să asigure condițiile necesare pentru transportarea adolescenților din Văsieni la Ruseștii Noi, distanța între cele două localități constituind 6,4 km. Unitatea de transport, care va fi utilizată în acest scop, este într-o condiție tehnică bună.

În prezent, 20 de cereri de admitere au fost depuse la liceul din Ruseștii Noi și 17 la cel din Văsieni. În clasa a IX-a în Ruseștii Noi își fac studiile 40 de elevi, iar în Văsieni – 19. În anul de studii 2022-2023 liceul din Văsieni nu a avut admitere în clasele de liceu din cauza numărului mic de candidați.

„Metodologia de admitere a elevilor în învățământul liceal, aprobată în anul 2017, prevede deschiderea claselor liceale în instituțiile care au cel puțin două clase de a X-a. Documentul prevede, ca excepție, că MEC poate accepta, la propunerea consiliilor raionale, organizarea învățământului liceal în baza unei singure clase de a X-a dacă instituțiile de învățământ din mediul rural întrunesc mai multe condiții, inclusiv distanța redusă dintre localități și disponibilitatea Consiliului raional de a asigura transport pentru elevi”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Educației și Cercetării.

Amintim că Moldova 1 a scris pe 25 mai, Consiliul Raional Ialoveni a emis o decizie potrivit căreia numărul limită pentru crearea unei clase de liceu era de 18 elevi. Decizia a stârnit nemulțumirea conducătorilor liceelor, primarilor și părinților elevilor din Văsieni, Ruseștii Noi, Bardar, Mileștii Mici, Țipala, Zâmbreni și Horești. Consiliul Raional Ialoveni și-a revizuit decizia în data de 10 august. Consilierii au votat pentru stabilirea unui număr de 15 elevi pentru formarea unei clase de liceu. Decizia, însă, nu a fost pusă în aplicare. Marți dimineață, managerii instituțiilor au fost convocați de către Consiliul Raional într-o ședință. Directorilor li s-a prezentat procesul-verbal cu privire la admiterea în învățământul liceal.

Potrivit sursei citate, șeful Direcției Educație din Ialoveni Ion Scutaru a declarat că managerii celor șapte instituții ar fi admis abateri în procesul de admitere. Mai exact, liceele ar fi primit cereri de admitere la liceu de la mai mulți elevi în etapa a II-a de admitere, însă acest lucru este interzis în urma unei decizii locale.

Potrivit Ministerului, demersul vizează 7 licee din raion care aveau un număr mic de cereri înregistrate pentru admitere în clasa a X-a:

  1. LT Teoretic „Aurel David”, satul Bardar, care avea înregistrate 15 cereri;
  2. LT „Dimitrie Cantemir”, satul Văsieni – 16 cereri;
  3. LT  Ruseștii Noi – 16 cereri;
  4. LT  Zîmbreni – 16 cereri;
  5. LT  Horești – 18 cereri;
  6. LT „Mihail Bârcă”, satul Mileștii Mici – 18 cereri;
  7. LT Țîpala – 17 cereri.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: