Moldova a mai făcut un pas spre Piața Unică a UE: Acordul semnat la Bruxelles și reacțiile de la Chișinău
Full Article 2 minutes read

Moldova a mai făcut un pas spre Piața Unică a UE: Acordul semnat la Bruxelles și reacțiile de la Chișinău

Republica Moldova a semnat, pe 8 septembrie, la Bruxelles, Acordul de asociere pentru participarea la Programul UE privind Piața Unică. Programul este conceput să pregătească atât sectorul privat, cât și instituțiile statului, pentru regulile și standardele europene, oferind un cadru de finanțare mai coerent și mai agil pentru fortificarea capacităților de accesare a Pieței Unice Europene. Potrivit ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, aderând la acest Program, țara noastră a făcut încă un pas spre Piața Unică Europeană.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Acordul va permite Republicii Moldova să își crească capacitățile și standardele de corespundere la regulile pieței interne a UE, să consolideze competitivitatea și sustenabilitatea IMM-urilor, să promoveze noi oportunități de afaceri și să dezvolte lanțurile valorice industriale.

Totodată, acordul va permite asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și siguranța produselor. Sursa citată precizează că, de asemenea, pe lângă acces la instrumente financiare, aderarea la Program va oferi acces la expertiză, experiența și bune practici ale altor state, beneficiare ale Programului.

Președinta Maia Sandu a salutat, într-o postare pe Facebook, semnarea acordului. Potrivit ei, va contribui la pregătirea sectorului privat și a instituțiilor statului pentru regulile și standardele europene și va spori accesul la piețele europene pentru produsele și serviciile moldovenești.

„Semnarea acestui acord reprezintă un pas important în calea de integrare graduală a țării noastre în Piața Unică a UE și un angajament ferm pentru modernizarea și alinierea Republicii Moldova la normele europene. O economie competitivă și puternică înseamnă locuri de muncă bine plătite acasă și standarde de viață mai înalte pentru cetățeni”, a scris președinta Maia Sandu.

Cu o reacție a venit și ministrul Economiei, Dumitru Alaiba. Oficialul a anunțat semnarea Acordului de participare a țării noastre la Programul UE privind piața unică într-un video pe Facebook.

„Această etapă deschide calea către oportunități imense pentru antreprenorii noștri, aducându-le perspective noi, parteneriate inovatoare și afaceri în plină expansiune!”, a declarat Alaiba.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: