Moldovenii și ucrainenii vor putea obține mai ușor cetățenia Rusiei
Full Article 2 minutes read

Moldovenii și ucrainenii vor putea obține mai ușor cetățenia Rusiei

Vladimir Putin a semnat legea privind simplificarea procesului de acordare a cetățeniei Federației Ruse. Astfel, persoanele care vor dori să obțină cetățenia Rusiei nu vor mai fi obligate să renunțe la cea pe care o dețin în prezent, informează RIA Novosti, vineri, 24 aprilie. Cetățenii Moldovei, Ucrainei, Belarusului și Kazahstanului, care dețin permis de trai în Rusia, vor putea depune actele pentru dobândirea cetățeniei fără să demonstreze că au locuit o anumită perioadă de timp acolo.

De asemenea, persoanele care s-au născut pe timpul Uniunii Sovietice care locuiesc în prezent pe teritoriul fostelor republici din cadrul URSS nu vor mai fi obligate să locuiască timp de trei ani în Rusia înainte de a depune actele pentru dobândirea cetățeniei. La fel, a fost eliminată prevederea privind confirmarea legală a sursei veniturilor.

De aceleași înlesniri vor beneficia și soții cetățenilor ruși, care dețin cetățenia altui stat, dar locuiesc în Rusia și au copii. Totodată, de acestea se vor putea bucura și străinii, dacă cel puțin unul dintre părinți deține cetățenia Rusiei și locuiește în Federația Rusă.

Pentru absolvenții univeristăților din Rusia termenul de angajare în câmpul muncă a fost redus până la un an.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: