Nemerenco, acuzată de „comportament grosolan și violență psihologică” la Ministerul Sănătății. Un grup de angajați a sărit în apărarea ministrului
Full Article 2 minutes read

Nemerenco, acuzată de „comportament grosolan și violență psihologică” la Ministerul Sănătății. Un grup de angajați a sărit în apărarea ministrului

Ex-consilierul ministrului Ala Nemerenco, Ștefan Botnar, o acuză pe fosta sa șefă de „comportament grosolan și violență psihologică“. Acesta a făcut publică o petiție, adresată Președinției și Guvernului, în care a expus problemele de atitudine invocate anterior. Ulterior, Cancelaria de Stat a trimis petiția ministrei Sănătății, solicitându-i să întreprindă măsurile necesare pentru a soluționa problemele despre care a comunicat ex-consilierul său. Drept reacție, mai mulți angajați ai Ministerului Sănătății au publicat o declarație comună în care iau apărarea Alei Nemerenco

La sfârșitul lunii mai, Ștefan Botnar a oferit un interviu redacției Sănătate Info, în cadrul căruia a făcut declarații dure la adresa ministrei Sănătății, Ala Nemerenco. Ex-consilierul a acuzat-o pe Nemenrenco de comportament grosolan și violență psihologică în raport cu el.

Între timp, Ștefan Botnar a anunțat că a trimis o petiție Guvernului și Președinției în care vorbește despre aceleași probleme de atitudine despre care a povestit și în interviul acordat.

Nemerenco, acuzată de „comportament grosolan și violență psihologică” la Ministerul Sănătății. Un grup de angajați a sărit în apărarea ministrului

Drept răspuns, Cancelaria de Stat a remis petiția lui Ștefan Botnaru ministrei Sănătății. Totodată, ministrei Nemerenco i s-a solicitat „după caz, întreprinderea acțiunilor ce se impun pentru soluționarea problemei invocate în petiția d-lui Ștefan Botnar”.

 

Ulterior, pe 6 iunie, aproximativ 35 de angajați ai Ministerului Sănătății au publicat o declarație comună în care resping acuzațiile lui Ștefan Botnar.

„Promovăm meritocrație și munca cu dedicație pentru a oferi un serviciu public de calitate. (…) Din numele colectivului Ministerului Sănătății respingem cu fermitate acuzațiile cu privire la activitatea noastră în cadrul instituției. Din contra, Ministerul Sănătății promovează un mediu de lucru sănătos, bazat pe colaborare, respect, comunicare deschisă și spirit de echipă”, se arată în text.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: