NewsMaker/Stela Untila

NM Espresso: despre cum Maia Sandu a primit cheile de la orașul Lisabona, facturile pentru gaz din această iarnă și participarea oamenilor lui Șor la alegeri

Vizita Maiei Sandu la Lisabona

Maia Sandu a efectuat prima sa vizită în Portugalia, în calitate de președinte al țării. Aceasta a avut întrevederi cu primele persoane în stat, dar și cu reprezentanții diasporei moldovenești. Despre această întâlnire a relatat corespondenta NM Stela Untila, de la Lisabona.

A doua zi, șefa statului a fost întâmpinată cu onoruri militare de către omologul său portughez, Marcelo Rebelo de Sousa. Ulterior, Maia Sandu a vizitat mormântul poetului național al Portugaliei – Luís Vaz de Camões. Cei doi președinți au susținut și o conferință de presă, iar Marcelo Rebelo de Sausa a dat asigurări că Portugalia susține visul Republicii Moldova de a adera la UE.

Președinta țării a mai menționat că speră că UE va continua să adopte sancțiuni față de cei care încearcă să destabilizeze situația din Moldova. De asemenea, șefa statului a spus că grupările criminale – alias partidele finanțate de Rusia, s-au unit și încearcă să saboteze parcursul european al țării.

Sandu s-a întâlnit și cu primarul orașului Lisabona, care i-a înmânat în mod simbolic cheile orașului.

Ce se va întâmpla cu bugetul de stat? 

Ministerul Finanțelor a propus reducerea veniturilor și cheltuielile la buget cu aproape 500 mln lei, iar guvernul urmează să examineze inițiativa chiar astăzi. Suma veniturilor ar urma să constituie 65,776 miliarde lei, iar cea a cheltuielilor — 84,104 miliarde lei. Deficitul bugetar va rămâne neschimbat — 18,3 miliarde lei.

Energie 

Ministrul Energiei Victor Parlicov nu exclude că Moldova va continua să cumpere gaz de la Gazprom, inclusiv și pentru malul drept al Nistrului. Acest scenariu este posibil în cazul în care compania va oferi un preț avantajos, iar Rusia nu va adăuga alte condiționalități, de ordin politic.

De asemenea, Parlicov a menționat că Guvernul nu a elaborat deocamdată mecanismul de compensații, însă a dat asigurări că în această iarnă facturile nu vor fi mai mari ca cele de anul trecut. „Cel mai probabil, toți vor plăti mai puțin”, a spus ministrul în interviul oferit redacției NM.

Potrivit acestuia, Moldova a propus Gazpromului să achite suma de 153 mln lei, și nu $153 mln, așa cum a scris portalul Kommersant. În cazul în care concernul rus nu va fi de acord cu suma propusă, Moldova va avea „o poziție puternică” în instanța de judecată, a mai spus Parlicov. Versiunea completă a interviului – în curând pe newsmaker.md.

Decizie neașteptată de la CC 

Curtea Constituțională (CC) a permis membrilor ex-Partidului „ȘOR”, declarat în afara legii, să participe la alegeri. Curtea a declarat drept neconstituționale modificările în Codul Electoral, care le interzicea acest lucru pe o perioadă de 5 ani.

Ex-socialiștii Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan rămân în arest. Curtea de Apel a respins demersul avocaților.

Va rămâne în arest și activistul civic Mihail Bagas, care a fost reținut recent, fiind bănuit de legături cu Ilan Șor.

Rusia închide ușa

Mai multor persoane li s-a interzis intrarea în Rusia, pe motiv că „au legătură directă cu restricționarea libertății de exprimare și drepturilor jurnaliștilor în Moldova”. Numele celor vizați, ce-i drept, nu a fost menționat. Ambasadorul Moldovei Lilian Darii a fost chemat la MAE-ul Rusiei. Autoritățile nu au comentat deocamdată această decizie.

Premiile Nobel 

Premiul Nobel pentru Fizică 2023 a fost câștigat de Pierre Agostini, Ferenc Krausz și Anne L’Huillier, a anunțat miercuri Academia Suedeză de Științe. Premiul a fost acordat „pentru metode experimentale care generează impulsuri de lumină de atosecunde pentru studiul dinamicii electronilor în materie”.

Astăzi vom afla laureatul Premiului Nobel pentru chimie.

Ce ne mai așteaptă astăzi? 

07:50 președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat un briefing de presă și a convocat în ședință de urgență plenul legislativului

09:30 forumul de afaceri moldo-olandez

10:00 ședința Guvernului


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„Moldovenii sunt mai poeți” vs „E o minune”. Participanți din R. Moldova, pe scena „Românii au Talent” VIDEO

La ediția din 10 aprilie a show-ului „Românii au Talent”, mai multe persoane din Republica Moldova au impresionat membrii juriului prin evoluțiile lor. Moldoveanca Cristina Clichici a interpretat piesa „De-ar fi să vii”. Adrian Negru, artist stradal din Chișinău, a interpretat o piesă din repertoriul lui The Urs. Iar grupul de fete „Impuls” din Ungheni, cu vârste între 15 și 20 de ani, a prezentat un dans pe scena show-ului.

Moldoveanca Cristina Clichici, originară din Chișinău și stabilită în Franța din 2004, a interpretat piesa „De-ar fi să vii”.

Andra, membră a juriului „Românii au talent” i-a spus că, deși la începutul melodiei Cristina Clichici a fost nesigură și i-a tremurat vocea, la refren însă „a dat drumul notelor”. Andi Moisescu, membru al juriului, a fost de acord cu declarațiile Andrei și a menționat: „Ești talentată. (…) Ai cântat foarte frumos, bravo”. Un alt membru al juriului, Carmen Tănase, a reacționat: „Mie mi-a plăcut foarte mult cum a cântat ea”.

Cristina Clichici a primit patru „DA”-uri din partea juraților și a fost anunțată că merge în etapa următoare.

Grupul de fete „Impuls” din Ungheni, format din 10 membre cu vârste între 15 și 20 de ani, a prezentat un dans pe scena „Românii au talent”.

Membra juriului, Carmen Tănase, a apreciat evoluția grupului, menționând: „Sincronizare perfectă, drăcoase, sunteți pline de nervi. Foarte bine”. „Au mai fost dansatori pe scena noastră, dar mi se pare că voi sunteți foarte hotărâte și foarte bine pregătite”, a reacționat Andra. „Aveți patru de „DA”. E o minune. Ne vedem în etapa următoare”, a strigat juratul Mihai Bobonete.

Adrian Negru, artist stradal din Chișinău, a interpretat o piesă din repertoriul lui The Urs. Adrian Negru are 25 de ani și este originar din satul Hârtop, raionul Cimișlia.

„Ai o voce foarte frumoasă, ar fi păcat să nu te auzim la radio”, a reacționat Andra. „Întotdeauna mi s-a părut că moldovenii sunt mai poeți, un pic mai sensibili. Până și felul în care își conservă folclorul e altfel decât ce se întâmplă la noi. Poezia e mai profundă și ține mai mult acolo în Republică. Am simțit asta la tine”, a spus Andi Moisescu. „Dacă te-aș fi auzit pe stradă, cu siguranță m-aș fi oprit. M-aș fi întors din drum și m-aș fi oprit să te ascult până la capăt. Poate mă gândeam că e cineva cunoscut și nu știu eu. Poate face un experiment pe stradă”, a reacționat Carmen Tănase. „Pentru faptul că îți dorești o nouă șansă și te-ai bazat pe noi, venind la Românii au talent, o să-ți ofer un DA”, a comunicat Mihai Bobonete.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: