Nume noi și vechi. Noii miniștri din Guvernul Recean
Full Article 2 minutes read

Nume noi și vechi. Noii miniștri din Guvernul Recean

Dan Perciun, Andrei Spînu și Adrian Efros sunt noii miniștri desemnați în Guvernul Recean. Cei trei, pe 17 iulie, vor depune jurământul de investire în prezența președintei Republicii Moldova Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean. Numele noilor miniștri au fost comunicate de purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă. 

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Dan Perciun, președintele comisiei protecție socială, sănătate și familie, a fost numit în locul lui Anatolie Topală – la Ministerul Educației și Cercetării.

Colonelul și șeful direcției de logistică a Armatei Naționale Adrian Efros a fost numit în locul Anei Revenco la Ministerul Afacerilor Interne.

Iar ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost numit din nou Andrei Spînu, secretarul general al Aparatului Președintelui. Spînu a mai deținut această funcție în perioada august 2021 – februarie 2023.

Miniștrii desemnați vor depune jurământul în incinta Președinției Republicii Moldova.

Amintim că pe 14 iulie, premierul Dorin Recean a anunțat remanieri guvernamentale. Trei miniștri și-au depus demisia: Ana Revenco – de la Ministerul Afacerilor Interne, Anatolie Topală – de la Ministerul Educației și Cercetării și Lilia Dabija – de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: