Oleg Serebrian a depus jurământul în calitate de vicepremier pentru Reintegrare
Full Article 3 minutes read

Oleg Serebrian a depus jurământul în calitate de vicepremier pentru Reintegrare

Oleg Serebrian a fost numit în funcția de vicepremier responsabil de reintegrarea țării, așa cum a scris NM în ajun. Pe 19 ianuarie, acesta a depus jurământul. El este scriitor, politolog, diplomat (fost ambasador al Moldovei în Franța și Germania) și fost deputat. Președinta țării Maia Sandu și premierul Natalia Gavrilița i-au urat noului ministru „bun venit” în echipă.

La începutul lunii ianuarie, Oleg Serebrian a anunțat că este noul director al Institutului Diplomatic de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe. Anterior, el a fost ambasador al R. Moldova în Germania.

Oleg Serebrian a lucrat în cadrul Ministerului de Externe, fiind în perioada 1998-1999 şef al Direcţiei Analiză Politică şi purtător de cuvânt al ministrului. Din 1999 până în 2005 a fost prorector al Universităţii Libere din Moldova (ULIM). Între 2005 şi 2010 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în 2005 – 2006 fiind membru al Biroului Permanent al Parlamentului.

Din iulie 2010 pînă în iulie 2015 a fost Ambasadorul Republicii Moldova în Franţa şi delegat permanent al Republicii Moldova la UNESCO. La 7 decembrie 2010 Oleg Serebrian a fost ales, pentru un mandat de doi ani, Preşedinte al Congresului Uniunii Latine . La 13 noiembrie 2015 a fost numit prin decret prezidenţial Ambasador al Republicii Moldova în Germania, funcţia pe care a deţinut-o până în data de 3 decembrie 2021.

La 3 ianuarie 2022 a fost numit directorul Institutului Diplomatic de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Între anii 2001 şi 2008, Serebrian a fost preşedintele Partidului Social-Liberal. La 10 februarie 2008, în urma fuziunii PSL cu Partidul Democrat din Moldova, a fost ales prim-vicepreşedinte al PDM, funcţie din care a demisionat în iunie 2010.

Din iulie 2010 până în iulie 2015 a fost ambasador al R. Moldova în Franţa şi delegat permanent al R. Moldova la UNESCO. Serebrian a exercitat și funcția de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM).

Amintim că Republica Moldova nu are vicepremier responsabil pentru reintegrare de aproape 3 luni. Se întâmplă după ce fostul vicepremier, Vladislav Kulminski, a demisionat la începutul lunii noiembrie. El a spus că despre decizia sa a discutat cu trei sau chiar patru săptămâni înainte – atât cu președinta țării, cât și cu prim-ministrul Natalia Gavrilița, dar și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Hotărârea a fost luată după ce soția sa a dat naștere.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: