Proiectul de suport în afaceri pe timp de pandemie, extrem de solicitat de clienții Moldova Agroindbank

80% dintre antreprenorii care au solicitat în ultimele trei luni finanțare în cadrul proiectului „COVID-19 Răspuns de urgență și sprijin pentru întreprinderi micro, mici și mijlocii” au fost susținuți financiar prin intermediul Moldova Agroindbank. MAIB este una dintre cele 8 bănci comerciale din țară care participă la proiectul realizat cu sprijinul financiar al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Finanțarea este acordată antreprenorilor cu scopul:

– creării și păstrării locurilor de muncă viabile permanente sau de sezon;

– sprijinirii investițiilor în mijloace fixe productive;

– asigurării necesităților de capital circulant pentru menținerea activității.

În cadrul proiectului sunt creditate întreprinderile micro, mici și mijlocii care desfășoară activități de artizanat sau întreprinderile mici de familie încadrate în activități economice afectate de criza pandemică. Beneficiari ai finanțării pot fi atât întreprinderile nou create, cât și cele existente.

Suma maximă pentru un proiect investițional este de 600 000 de euro, iar în cazul acoperirii cheltuielilor curente, inclusiv pentru completarea fondului de rulment se acordă până la 300 000 de euro. Un antreprenor poate solicita finanțare pentru mai multe proiecte, însă suma totală acordată pentru acestea nu va depăși 2 000 000 de euro.

Creditele se acordă pe un termen de până la 6 ani, cu o perioadă de grație de 24 luni pentru proiecte investiționale și pe un termen de până la 4 ani, cu o perioadă de grație de 12 luni pentru majorarea capitalului circulant.

Proiectul include multiple avantaje, inclusiv o rată a dobânzii de 0% pentru 10% din suma creditului solicitat de la bancă. Pentru restul sumei, rata achitată va fi de 6.5% în lei și de 4% în euro.

„Noul program de credit MAIB a apărut la timp. În februarie am împrumutat 600 000 de lei, dintre care 540 000 lei – cu 6,5% și 60 000 lei – 0% pentru o perioadă de 3 ani și jumătate, cu o perioadă de grație de 6 luni. Cu gajul recoltei viitoare. Cred că aceste condiții nu sunt doar bune, ci sunt foarte bune în timpul pandemiei, când economia este în criză. Consider că această ofertă este un produs bancar necesar, în special pentru întreprinderile agricole”, au menționat Elena și Dorin Tofan, proprietarii „Elit Agro perform” SRL din Soltănești, Nisporeni. Întreprinderea cultivă căpșuni soi Marmolada în câmp deschis și în sere, precum și răsaduri de căpșuni pentru vânzare și necesitățile proprii.

De oferta atractivă de creditare a decis să beneficieze și rețeaua de restaurante „Pizza Corso”.

 „Nu aveam planuri de extindere, dar ne-am gândit că, dacă există o ofertă avantajoasă, putem, chiar și în pandemie să deschidem un local nou. Am decis să contractăm un credit în mărime de 1,2 mil. de lei cu dobânda 6,5%. Timp de trei ani, aproximativ 75 000 de lei vom plăti dobânda. Pentru Moldova, acesta este un preț bun pentru un credit. În astfel de condiții de lucru poți dezvolta afacerea”, a relatat Nicolae Hudic, unul dintre fondatorii Hudic Com SRL, deținătorul rețelei „Pizza Corso”.

Pentru că te înțelege, Moldova Agroindbank finanțează diferite proiecte de business din resurse proprii și internaționale. În special, sunt acordate credite pentru acoperirea necesităților întreprinderilor mici şi mijlocii: achiziționarea rapidă și cu pachet simplificat de acte a tehnicii sau utilajelor agricole și industriale, procurarea altor mijloace fixe, completarea capitalului circulant, investiții în agricultură, dar și în alte sectoare ale economiei. Totodată, MAIB refinanțează creditele pe care le-ai luat de la alte instituții financiare, oferind condiții mai favorabile.

Susținem cu încredere oamenii de afaceri cu experiență și stimulăm tinerii antreprenori, încurajându-i să-și dezvolte o afacere proprie aici, acasă.

Pentru mai multe detalii, accesează www.maib.md sau solicită oferta.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

facebook.com/maia.sandu

UE promite sprijin pentru Moldova înainte de parlamentare: „Suntem pregătiți să vă apărăm”

Uniunea Europeană este pregătită să sprijine și să apere Republica Moldova în cazul în care Kremlinul sau politicieni locali afiliați acestuia vor încerca să destabilizeze țara în contextul alegerilor parlamentare din toamnă. Declarația a fost făcută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul conferinței comune susținute la Chișinău, alături de președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, António Costa, în marja primului summit UE–Republica Moldova.

Ursula von der Leyen a declarat, la Chișinău, că Moscova desfășoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare și atacuri cibernetice. Președinta Comisiei Europene a lăudat eforturile autorităților de la Chișinău de a contracara aceste amenințări. Oficiala a dat asigurări că UE este pregătită să sprijine țara noastră în aceste eforturi cu instrumente și echipe capabile să respingă atacurile cibernetice și campaniile de manipulare.

„Avem și instrumente, și echipe de reacție rapidă împotriva atacurilor cibernetice. (…) Suntem pregătiți să apărăm Republica Moldova în toate modurile”, a declarat von der Leyen.

La rândul său, președintele Consiliului European, António Costa, a declarat că aderarea Moldovei la UE este o decizie democratică, care trebuie respectată: „Suntem o uniune a democrațiilor, o uniune care așteaptă încă o democrație puternică cum este Moldova să se alăture nouă. Din acest motiv, trebuie să apărăm și să consolidăm democrația în Europa și în Moldova”.

Președinta Maia Sandu a precizat că Uniunea Europeană oferă cel mai mare sprijin din istoria Republicii Moldova pentru dezvoltarea țării, în timp ce forțe ostile încearcă să blocheze accesul la fonduri și parteneriate strategice. În acest context, șefa statului a menționat că autoritățile lucrează în strânsă cooperare cu UE pentru a întări capacitatea instituțiilor de a rezista amenințărilor hibride.

„Kremlinul și vocile sale, împrăștiate strategic, inclusiv la Chișinău, încearcă să ne convingă că Moldova nu trebuie ajutată. Ei nu respectă alegerea poporului nostru, nu ne văd ca egali. Nu cunosc ce înseamnă ajutor și solidaritate – cunosc doar șantaj și control”, a mai declarat Sandu.

Primul summit UE-Moldova a avut loc pe 4 iulie, la Chișinău. Evenimentul a fost marcat de o tentativă de perturbare pusă, potrivit Poliției, la cale de „gruparea criminală Șor”. Cu puțin timp înainte de sosirea liderilor europeni la Reședința de Stat, un grup de persoane a organizat un protest neautorizat în apropierea clădirii, însă oamenii legii au intervenit rapid și au înăbușit manifestația. Tot astăzi, Aeroportul Internațional Chișinău a fost ținta unui apel fals cu bombă. Poliția a precizat că asemenea scenarii au fost anticipate, iar intervenția oamenilor legii a fost promptă.

Summitul a avut loc cu mai puțin de trei luni înaintea alegerilor parlamentare, considerate cruciale la Chișinău. Autoritățile au avertizat deja că Rusia și politicieni loiali Kremlinului ar putea încerca să destabilizeze situația și să influențeze votul cetățenilor.

Reamintim, în acest context, că oamenii legii au efectuat, recent, percheziții la persoane din anturajul fugarului condamnat Ilan Șor, într-un dosar legat de tentativă de corupere a alegătorilor și influențare ilegală a scrutinului din septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
facebook.com/maia.sandu

Primele €270 mln din Planul de Creștere, eliberate. Von der Leyen, la Chișinău: Livrăm rezultatele promise

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a comunicat despre deblocarea primei tranșe din Planul de Creștere pentru Moldova, fiind vorba despre 270 milioane euro. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Astăzi pot să anunț eliberarea primele 270 de milioane din cadrului Planului de Creștere pentru Moldova. Voi ați prezentat rezultate pe reforme și noi livrăm rezultatele promise din partea noastră: să investim, să sprijinim”, a declarat Ursula von der Leyen.

Planul de Creștere Economică reprezintă sprijin financiar european în sumă totală de 1,9 miliarde de euro. Este vorba despre o componentă de grant în valoare de 520 de milioane de euro, care este destinată pentru investiții, asistență tehnică și pentru garantarea creditelor. De asemenea, țara noastră va primi împrumuturi în valoare de 1,5 miliarde de euro, care vor fi debursate în funcție de progresele înregistrate în procesul de implementare a reformelor asumate.

Suportul financiar va fi acordat în baza unor condiționalități, care se regăsesc în Agenda de reforme a Planului de Creștere pentru Republica Moldova, care a fost aprobată de Guvern. Aceasta conține 153 de măsuri și 56 de reforme, care urmează a fi implementate până la sfârșitul anului 2027. Agenda de reforme vizează șapte sectoare-cheie: competitivitate economică și dezvoltarea sectorului privat; conectivitate și infrastructură digitală; guvernanță economică; capital social; tranziția verde și capitalul natural; securitate și eficiență energetică; valori fundamentale.

***

Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

presedinte.md

Liderii UE, angajament pentru o aderare rapidă a Moldovei. Declarație comună după summit-ul de la Chișinău

Președinta Maia Sandu, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au emis o declarație comună în urma primului Summit Moldova-UE. Documentul reafirmă, între altele, angajamentul față de o avansare rapidă în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea European și reiterează solicitarea privind retragerea trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană.

UE își reafirmă angajamentul ferm de a sprijini Moldova pe calea sa de reforme pentru aderarea la UE. Moldova și-a reconfirmat angajamentul și determinarea puternice și constante de a urmări acest obiectiv strategic cu o dedicare de neclintit, inclusiv prin introducerea în Constituția Republicii Moldova, în urma referendumului din 2024, a obiectivului de aderare la UE. Salutăm progresele făcute de Moldova în procesul de reformă, în pofida provocărilor semnificative cauzate de factori externi.

Extinderea reprezintă o investiție geostrategică în pace, securitate, stabilitate și prosperitate. Ne reiterăm angajamentul de a avansa rapid în procesul de aderare a Moldovei la UE, în baza unor reforme credibile și a principiului meritelor proprii, în conformitate cu criteriile de la Copenhaga”, se arată în document.

Totodată, declarația salută progresele înregistrate în procesul de reformare a justiției și domeniul securității energetice.

Reconfirmăm solidaritatea și sprijinul UE față de Moldova în combaterea amenințărilor hibride și cibernetice cauzate de Rusia și suntem pregătiți să sprijinim în continuare transformarea digitală a țării și securitatea sa cibernetică, inclusiv prin intermediul Echipelor de răspuns rapid în domeniul cibernetic”, se mai menționează în declarație.

De asemenea, în document sprijinul „ferm” și „neclintit” pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei în granițele sale recunoscute la nivel internațional. „UE și Moldova împărtășesc angajamentul comun pentru o reintegrare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a țării. Solicităm retragerea tuturor forțelor militare și a munițiilor rusești din regiunea transnistreană a Moldovei. UE va continua să sprijine eforturile de reintegrare ale Moldovei și se va asigura ca parcursul european să rămână deschis și incluziv pentru toți cetățenii săi”, se arată în document.

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău. În timpul reuniunii, participanții au abordat subiecte legate de procesul de aderare la UE, extinderea legăturilor economice și cooperarea în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct important pe agenda summit-ului la constituit Planul de Creștere pentru Moldova – un pachet financiar de 1,9 miliarde euro, acordat de blocul comunitar.

La summit-ului, Ursula von der Leyen a anunțat despre debursarea primei tranșe de 270 milioane euro din Planul de Creștere și liberalizarea roaming-ului cu UE, începând cu 1 ianuarie 2026.

NewsMaker

Șor a încercat să saboteze summitul Moldova-UE? Protest înăbușit de poliție

Liderii Uniunii Europene, Ursula von der Leyen și Antonio Costa, au fost așteptați cu protest la Reședința de Stat, care găzduiește astăzi primul summit Moldova – UE. Manifestația a fost, însă, rapid înăbușită de forțele de ordine. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru NM că acțiunea a fost premeditată și orchestrată de membri ai „grupării criminale Șor”, iar manifestanții au fost identificați în zona de maximă securitate.

„Poliția a cunoscut din timp faptul că în cursul zilei de astăzi urmau să apară provocatori, cu scopul de a schimba accentele și a deturna atenția de la elementul central al evenimentului.
Mai multe persoane, inclusiv tineri au fost văzuți în zona de maximă securitate („zona zero”), iar forțele de ordine au intervenit prompt, acționând strict în conformitate cu prevederile legale. Persoanele în cauză au fost verificate și identificate, iar în urma primelor constatări s-a stabilit că acestea fac parte din gruparea criminală „Șor””, a declarat Mariana Bețivu pentru NM.

IGP reiterează că rămâne ferm angajată în asigurarea ordinii și siguranței publice „și nu va tolera acțiuni menite să destabilizeze situația din țară”.

Amintim că, mai devreme, oamenii legii au confirmat pentru NM că Aeroportul din Chișinău a fost ținta unui apel fals cu bombă, înainte de vizita liderilor europeni în țara noastră. „Toate serviciile cu atribuții în domeniul siguranței au anticipat astfel de scenarii”, a precizat Poliția.

Astăzi, 4 iulie, la Reședința de Stat din Chișinău are loc primul summit bilateral dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Evenimentul este găzduit de președinta Maia Sandu, alături de președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean. Uniunea Europeană este reprezentată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de președintele Consiliului European, António Costa.

Agenda summitului include subiecte-cheie precum procesul de aderare a Moldovei la UE, aprofundarea cooperării economice, extinderea rețelelor de infrastructură, tranziția energetică, digitalizarea și dezvoltarea regională. Un punct central al discuțiilor îl constituie prezentarea și avansarea Planului de Creștere pentru Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: