Promo-LEX cere vicepremierului pentru Reintegrare, aflat la Moscova, să discute despre respectarea drepturilor omului în Transnistria
Full Article 2 minutes read

Promo-LEX cere vicepremierului pentru Reintegrare, aflat la Moscova, să discute despre respectarea drepturilor omului în Transnistria

Asociația Promo-LEX a lansat un apel către Delegația Republicii Moldova, în frunte cu vicepremierul pentru Reintegrare Vladislav Kulminski, care efectuează o vizită oficială în Rusia. Experții solicită ca, în cadrul întrevederii cu autoritățile ruse, să fie abordat subiectul cu privire la problemele respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană.

În cadrul mesajului publicat pe 7 octombrie, Promo-LEX menționează problema aplicării tratamentelor inumane și degradante, aplicarea abuzivă a reținerilor și aresturilor în regiune.

„Mai nou, regimul de la Tiraspol a pus în practică sistemul represiv împotriva persoanelor care se expun liber în spațiul public, astfel fiind condamnate pentru presupuse fapte de extremism și spionaj. Unul dintre cele mai recente cazuri a fost reținerea abuzivă și nejustificată de către structurile paramilitare din regiunea transnistreană a lui Dorel Roșca, veteran al războiului de pe Nistru, la data de 5 octombrie 2021. Totodată, la moment în așa numitele penitenciare sunt deținute sau riscă să fie deținute mai multe persoane care s-au expus critic față de regimul transnistrean aservit Federației Ruse”, menționează experții Asociației.

Având în vedere că vizita delegației Republicii Moldova la Moscova este un prilej pentru abordarea acestor probleme, Promo-LEX solicită în mod repetat autorităților ambelor state să depună întreg efortul pentru:

• eliberarea imediată a lui Oleg Horjan, Adrian Glijin, Serghei Mirovici, dar și a altor deținuți politici din regiunea transnistreană acuzați abuziv de comiterea mai multor infracțiuni fără nici o fundamentare;
• încetarea urmăririi penale în privința persoanelor care se fac ”vinovate” de încălcarea ”legii extremismului” adoptate de către regimul de la Tiraspol și care constituie un instrument de represiune împotriva libertății de exprimare;
• asigurarea accesului liber pentru monitorizarea eficientă a situației privind drepturile omului în regiunea transnistreană, inclusiv prin implicarea apărătorilor drepturilor omului dar și a raportorilor speciali ai ONU.

***

O delegație din care fac parte viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vlad Kulminski, Vladimir Cuc, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Cristina Gherasimov, consilier al președintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe se va afla pe 7 octombrie la Moscova.

Delegația Republicii Moldova va avea întâlniri la Ministerul de Externe al Federației Ruse, inclusiv cu viceministrul  Andrei Rudenko. La Administrația Prezidențială, politicienii moldoveni se vor întâlni cu șeful adjunct al Administrației Președintelui, Dmitry Kozak.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: