Recean explică de ce judecătorii și procurorii nu beneficiază de creșteri salariale: „Mai sunt datori societății cu un efort”
Full Article 3 minutes read

Recean explică de ce judecătorii și procurorii nu beneficiază de creșteri salariale: „Mai sunt datori societății cu un efort”

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, susține că salariile judecătorilor și procurorilor vor crește, dar abia după ce vor promova evaluarea externă. „Mai sunt datori societății cu un efort de auto-curățare”, a declarat premierul de la tribuna Parlamentului, pe 6 octombrie. Potrivit oficialului, salariile judecătorilor și procurorilor care vor trece vettingul vor fi majorate cu 20 la sută.

Premierul Dorin Recean a cerut deputaților, joi, 6 octombrie, în plenul Parlamentului, să susțină modificările la Bugetul de stat, în urma cărora mai mulți lucrători din învățământ sau oameni din cultură vor primi lefuri mai mari, în timp ce profesorii și angajații MAI – plăți unice în valoare de cinci mii lei. În rectificarea de buget, prezentată de Recean, sunt prevăzute, de asemenea, majorări de salarii pentru grefieri și asistenții judiciari.

„Începând cu aprobarea modificărilor în cadrul legal, salariul grefierilor și asistenților judiciari va crește de la 12.700, cu 3.500, și va constitui 16.300 lei”, a precizat ministrul Finanțelor, Petru Rotaru.

Premierul Dorin Recean a intervenit cu un comentariu, în timpul dezbaterii proiectului. Potrivit lui, de creșteri salariale vor beneficia toți angajații din sistemul justiției, în afară de judecători și procurori.

„Pentru că ei mai datorează societății acest efort de auto-curățare și eliminare a corupției. Cei care vor trece vettingul, mă refer la judecători și procurori, de asemenea vor avea o creștere de 20 la sută. Dar, repet, judecătorii și procurorii mai sunt datori societăți cu un efort substanțial, un efort important de auto-curățare”, a precizat prim-ministrul Dorin Recean.

***

Amintim că magistrații din cadrul Judecătoriei Chișinău au emis pe 22 septembrie o adresare publică în adresa Consiliului Superior al Magistraturii și a conducerii țării, prin care a solicitat să fie întreprinse toate măsurile necesare care să permită majorarea salariilor funcționarilor publici din cadrul instanțelor de judecată la nivelul de inflație din Republica Moldova. Președinta interimară a Judecătoriei Chișinău, Livia Mitrofan, a declarat atunci că angajații își dau demisia în număr mare, din cauza lefurilor mici. În consecință, spunea Mitrofan, lipsa de cadre „se răsfrânge negativ asupra activității instanțelor de judecată”.

Reamintim în acest context că, anterior, ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru a declarat că salariile judecătorilor și procurorilor care trec exercițiul evaluării externe vor fi dublate. Oficiala a menționat atunci că de majorări de salarii vor beneficia și angajații organelor de autoadministrare, dar și personalul instanțelor judecătorești. Mihailov-Moraru preciza că fondurile în acest scop vor fi alocate „la următoarea rectificare bugetară”.

Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Resurse Juridice, în anul 2022, judecătorii începători erau remunerați cu 2,1 salarii medii (peste 20 de mii de lei), iar judecătorii Curții Supreme de Justiție – cu 3,1 salarii medii pe economie (peste 30 de mii de lei). Ministrul Justiției spune că după ce vor trece de exercițiul evaluării externe, judecătorilor le vor fi dublate salariile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: