Rezoluție: Parlamentul European cere aderarea României și a Bulgariei la Schengen până la sfârșitul lui 2023
Full Article 2 minutes read

Rezoluție: Parlamentul European cere aderarea României și a Bulgariei la Schengen până la sfârșitul lui 2023

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri, 12 iulie, o rezoluție bazată pe petiția depusă în PE de societatea civilă din România, prin care se solicită contestarea legalității veto-ului Austriei împotriva aderării României la spațiul Schengen. În plus, rezoluția cere Comisiei Europene să calculeze pierderile financiare suferite de România și Bulgaria prin neprimirea în Schengen și să găsească mecanisme de compensare. Actul, care a fost adoptat cu 526 voturi pentru, 57 voturi împotrivă și 42 abțineri, nu are putere juridică, dar reprezintă un semnal politic, scrie G4Media.

Potrivit sursei citate, rezoluția adoptată de PE arată că respingerea aderării României la Schengen este „discriminatorie” și cere Comisiei Europene să dea Austria în judecată la Curtea de Justiție a UE. Mai mult, rezoluția arată că veto-ul Austriei a creat un sentiment antieuropean și, prin veto-ul din decembrie 2022, a produs daune majore atât economiei din România și Bulgaria, cât și climei, dată fiind poluarea masivă de la granițele unde milioane de mașini așteaptă ore în șir controalele.

În context, deputații europeni i-au solicitat Consiliului să aprobe aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen până la sfârșitul anului 2023.

În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul de liberă circulație Schengen, care include, de asemenea, statele non-UE Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Comisia Europeană a evaluat că Bulgaria și România sunt pregătite să adere la Schengen, iar Parlamentul European a susținut în mod repetat aderarea acestora, cel mai recent printr-o rezoluție din 5 octombrie 2022 și o dezbatere din 14 decembrie 2022. Rezoluțiile PE nu au forță juridică, dar reprezintă un instrument de presiune politică.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: