România, alături de Moldova în drumul către aderarea la UE. Ministrul român al Apărării: „Merită acest sprijin”
Full Article 2 minutes read

România, alături de Moldova în drumul către aderarea la UE. Ministrul român al Apărării: „Merită acest sprijin”

Republica Moldova este subiectul unor acțiuni de tip hibrid, menite să o destabilizeze și să o abată de pe drumul european, susține ministrul Apărării al  României, Angel Tîlvăr. Oficialul a dat asigurări, într-un interviu pentru Agerpres, că România va continua să susțină cauza Republicii Moldova în drumul său european, „pentru că merită acest sprijin”.

„Moldova este subiectul unor acțiuni de tip hibrid, menite să creeze o stare care să o întoarcă de pe un drum care, după părerea mea, este ireversibil pentru că exprimă nu numai voința politică la nivelul conducerii Republicii Moldova, dar cred că exprimă şi voința cetățenilor. (…) Noi ne-am făcut la Ministerul Apărării un obiectiv din a susține cauza Republicii Moldova. Colaborăm foarte bine, iar vizitele pe care le-am făcut acolo, care nu au fost puține, mi-au întărit convingerea că sunt pe un drum bun. Asta nu înseamnă că ne vom opri. Vom colabora cât putem de mult”, a declarat oficialul român.

Oficialul a menționat, din experiența României, că aderarea la Uniunea Europeană „este un proces greu, bazat pe merit, pe o negociere a multor capitole”, dând asigurări că România va fi alături în acest parcurs.

„Negocierile vor fi complicate şi noi suntem gata să ne oferim sprijinul. Mă refer la sprijinul politic, pentru că Moldova merită acest sprijin”, a conchis Angel Tîlvăr.

De menționat că țara noastră a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană la data de 23 iunie. Pentru începerea negocierilor propriu-zise în vederea aderării la UE, Republica Moldova trebuie să îndeplinească cele nouă recomandări emise de Comisia Europeană în luna iunie. Domeniile vizate sunt: justiția, combaterea corupției și crimei organizate, deoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, managementul finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și protejarea drepturilor omului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: